Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dăncilă, prinsă cu MINCIUNA. Guvernul NU a trimis niciun dosar pentru finanțarea centurii Capitalei
WhatsApp
Europarlamentarul Siegfried Mureşan (PNL) afirmă că Guvernul nu a transmis până în prezent către Comisia Europeană dosarul privind modernizarea din fonduri europene a centurii Bucureştiului la nivel de autostradă, deşi, susţine el, premierul Viorica Dăncilă anunţase că documentul va fi înaintat în data de 15 octombrie.
Siegfried Muresan

Într-un comunicat transmis AGERPRES, acesta prezintă ca dovadă un răspuns oficial al Comisiei din 5 decembrie, care confirmă că Guvernul României nu a depus până în acest moment dosarul de finanţare.

"Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, declara acum două luni că dosarul privind modernizarea din fonduri europene a centurii Bucureştiului la nivel de autostradă este deja gata şi va fi transmis Comisiei Europene în data de 15 octombrie. Prim-ministrul Dăncilă a minţit. Comisia Europeană a răspuns la o interpelare scrisă pe care i-am adresat-o în care spune că nu s-a depus nicio cerere de finanţare până în prezent pentru centura Bucureştiului, proiectul fiind încă în curs de elaborare", a precizat deputatul european Siegfried Mureşan.

Totodată, el susţine că de la depunerea proiectului de metrou 1 Mai - Otopeni din data de 24 decembrie 2017, "guvernele PSD-ALDE nu au mai depus niciun proiect major de infrastructură de transport".

"În momentul de faţă, în România, fondurile europene sunt absorbite doar de către primarii şi preşedinţii de consilii judeţene. Proiectele importante de infrastructură aflate în responsabilitatea Guvernului se lasă aşteptate. Oricât ar fi de buni primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, nu pot compensa incompetenţa Guvernului, care are obligaţia să construiască autostrăzi, căi ferate de mare viteză şi spitale regionale", a mai spus Mureşan.

Eurodeputatul prezintă în comunicat şi răspunsul primit de la Comisia Europeană referitor la centura Capitalei.

"Serviciile Comisiei nu au primit încă nicio cerere de finanţare pentru un proiect major referitor la centura ocolitoare a municipiului Bucureşti. Ministerul Transporturilor a informat serviciile Comisiei că CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) i-a transmis cererea de finanţare din Fondul de coeziune. Prin urmare, Comisia înţelege că proiectul este încă în curs de elaborare la nivel naţional. Ministerul Transporturilor a informat Comisia că, până la sfârşitul anului 2018, va fi trimisă Comisiei cererea de finanţare pentru proiectul major referitor la centura de sud a municipiului Bucureşti. După ce serviciile Comisiei vor primi cererea de finanţare a proiectului, aceasta va fi evaluată, urmând ca o decizie să fie luată în termen de trei luni de la data depunerii acesteia", se arată în răspunsul Comisiei, conform sursei citate.

De asemenea, în acelaşi răspuns prezentat de Mureşan se spune că "Ministerul Transporturilor a informat serviciile Comisiei că datele programate pentru începerea lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Bucureşti diferă în funcţie de tronsonul de drum". 

"Potrivit Ministerului Transporturilor, proiectarea şi lucrările privind Autostrada de Centură a Municipiului Bucureşti - sector Sud vor începe în aprilie 2019, dar lucrările în anumite secţiuni au început deja, de exemplu pe tronsonul dintre A1 şi DN7 şi pasajul suprateran pe DJ 602 Bucureşti - Domneşti", se mai arată în răspunsul CE la interpelarea eurodeputatului.

Pe 11 octombrie, premierul a anunţat că va fi solicitată finanţare din bani europeni pentru investiţiile care vizează centura Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel