Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dăncilă anunță că Guvernul adoptă AZI OUG privind măsurile fiscale
WhatsApp
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la începutul şedinţei de Guvern de astăzi, că Executivul va adopta OUG privind măsurile fiscale.
Guvern Dăncilă

Ordonanţa ar fi trebuit să fie adoptată ieri, însă cel mai probabil a fost amânată pentru că avizul din partea Consiliului Economic şi Social a venit foarte târziu şi a fost unul negativ.

„Aprobăm astăzi un set de măsuri care au scopul principal de a crește bunăstarea românilor, nivelul investițiilor și de a corecta unele practici incorecte în domeniul bancar și în domeniul energiei. Principalele măsuri care vor fi adoptate în şedinţa de Guvern de azi se referă la următoarele aspecte. Program de construire a 1.000 de grădiniţe în parteneriat public-privat. Majorarea de la 1 septembrie, cu trei luni în avans, a punctului de pensie şi a pensiei minime astfel: punctul de pensie va creşte de la 1.100 lei la 1.265 lei, iar pensia minimă de la 640 lei, la 704 lei. Majorarea taxei pe viciu in domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri. Creşterea salariului minim în domeniul construcţiilor la 3.000 lei brut, începând cu 1 ianuarie 2019, aşa cum ne-am angajat prin acordul semnat cu patronatul din construcţii", a precizat Dăncilă.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel