Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dan Barna: PRO România nu va fi în grupul ALDE+RENAISSANCE+USRPLUS
WhatsApp
USR a decis, în ședința Comitetului Politic de la Brăila, din ce familie europeană va face parte. Dan Barna a făcut precizări și în ceea ce privește partidul condus de Victor Ponta.

USR a votat, așadar, afilierea europeană la grupul ALDE+RENAISSANCE+USRPLUS din Parlamentul European.

Deputatul Iulian Bulai a scris pe Facebook că decizia a fost luată cu 84 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și 3 abțineri.

”Comitetul Politic validează afilierea USR la grupul parlamentar
ALDE+RENAISSANCE+USRPLUS. Scriem istorie în România și în Europa. Liberalismul a învins. Tăriceanu, Norica Nicolai și Daniel Barbu rămân doar o poveste tristă pentru România. Asta am decis acum la Brăila”, a scris Bulai pe Facebook.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, sâmbătă, la Brăila,bcă nu se pune problema afilierii Pro România la această structură din PE, transmite Agerpres.

„Am văzut că au fost câteva declaraţii ale liderului Pro România. Dorinţe avem cu toţii, dar în momentul de faţă declaraţiile liderilor En Marche şi ALDE Europa au fost foarte clare – nu se pune problema afilierii domnului Ponta la această nouă grupare. Nu se pune problema afilierii Pro România la ALDE+RENAISSANCE+USRPLUS”, a declarat Dan Barna.

Mai mult, Barna a spus că el nu este de acord cu această afiliere, dacă va fi întebat.

„Evident că nu. Suntem pe o poziţie consecventă. Urmare a Colectiv şi a tot ceea ce a urmat, nu se pune problema să fim în acelaşi grup europarlamentar cu oamenii – pentru că mulţi de la Pro România au fost în această situaţie – care l-au susţinut pe Liviu Dragnea să aducă România în situaţia în care ne aflăm astăzi”, a mai spus Barna.

Victor Ponta și Dan Barna au fost surprinși de jurnaliști zilele trecute la restaurat, la Bruxelles. Barna a declarat că au discutat despre moțiunea de cenzură.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel