"Are toate şansele în continuare pentru această poziţie de procuror şef european", a spus Dacian Cioloş, la Digi24.
Liderul PLUS, actual preşedinte al grupului Renew Europe, a amintit că fosta şefă a DNA a fost favorită în cursa pentru postul de procuror-şef în urma unei selecţii în care ea a ajuns pe primul loc şi dă asigurări că o va susţine din noua sa poziţie.
"În primul rând pentru că ea a fost în fruntea listei în urma unei selecţii profesioniste făcute de o comisie reputată la nivel european. Din punct de vedere instituţional, îi voi da toată susţinerea lui Kovesi. Voi avea o discuţie cu colegii din grupul politic pentru a confirma acest lucru. Sunt convins că voi obţine şi pentru a o susţine în continuare în Parlament. În Consiliul European mă voi folosi de legăturile cu En Marche şi Macron şi voi susţine şi acolo pe Kovesi, pentru că avem toate argumentele pentru ca ea să aibă o susţinere mai largă", a mai spus Dacian Cioloş, la Digi24.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News