USR-PLUS a câștigat a câștigat alegerile parlamentare atât în Timișoara, cât și în județul Timiș. „Chiar dacă la nivel național rezultatul nu este așa cum ne așteptăm, chiar dacă a intrat în Parlament un partid care nu cred că face cinste acestei țări, totuși, avem un motiv mare de bucurie că USR-PLUS a câștigat Timișoara și județul Timiș. E și o responsabilitate să reflectăm la ce trebuie să schimbăm, să transformăm inclusiv în Alianța USR-PLUS. Trebuie să reformăm și clasa politică, dar și propriul nostru partid. Va promit că o să ducem acest mandat mai departe și la București”, a declarat Fritz într-un live pe Facebook.
Din Brașov vine un mesaj și mai tranșant. Dan Barna ar trebui să demisioneze, cere Radu Hossu, responsabil pe capitolul de strategie în ambele campanii câștigătoare de la Brașov. USR PLUS a câștigat alegerile din județul Brașov cu 26,6%.
„În lumina rezultatelor de acum de la național și de la Brașov și în calitatea mea de membru al USR PLUS, responsabil pe capitolul de strategie în ambele campanii câștigătoare de la Brașov, vreau să exprim următoarele:
– În orice partid matur, un rezultat vine la pachet cu efecte. Responsabilitatea este pe umărul liderului. Căci liderul își primește și laurii victoriei, dar plătește și pentru eșec.
– Dan Barna și echipa lui trebuie să plece. De ce? Pentru că rezultatul final de la național este unul dezamăgitor. Istoric este – cum a spus Dan Barna în această seară, pentru că e prima dată când Alianța a candidat la alegeri Parlamentare. Dezamăgitor este pentru toți colegii mei din țară. Este inacceptabil să crești doar 6-7% în 4 ani de zile de opoziție, cu evenimente politice importante – OUG 13, 10 August, pandemie. De ce s-au întâmplat asta? Pentru că s-au ținut de scaunele puterii în momente când trebuiau să lase frâiele. Pentru că au pus interesul lor deasupra interesului superior al cetățeanului.
– Poziționarea împotriva guvernării, în urmă Europarlamentarelor 2019, infinitele scandaluri, scorul penibil de la Prezidențiale 2019, impunerea pe liste a unor apropiați în dauna unor oameni cu rezultate, califică Echipa Barna pentru o demisie de onoare.
– Cei care mă citesc acum și nu cunosc acest partid din interior, să nu creadă că nu există lideri meritorii. Am cunoscut în acest partid oameni extraordinari, care pot oricând să preia frâiele și să-l crească, să-l pună cu adevărat în serviciul cetățenilor. Există filiale care în 2016 au trimis parlamentari care ne-au reprezentat cu onoare, cu profesionalism și cu rezultate, după care au câștigat alegerile Europarlamentare în județele lor, au câștigat primarii și acum au câștigat și Parlamentarele de ieri.
Felicitări echipei de la Brașov, care a mai demonstrat încă o dată că înțelege ce își dorește electoratul, cum se face politică altfel, cum se fac promisiunile și cum ele se respectă.
Îmi asum în totalitate aceste rânduri, este poziția mea personală, o expun public, asumându-mi orice sesizare internă”, a scris Hossu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News