Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâcov în România
WhatsApp
Judecătorii de la Curtea de Apel din Napoli au dispus, joi, predarea fostului ministru Darius Vâlcov, condamnat în țară la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare, potrivit unor surse judiciare. Decizia instanței italiene nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Darius Vâlcov, predat de italieni României, ajunge astăzi în țară

În mai 2023, la trei săptămâni de la condamnarea din România, Vâlcov s-a predat autorităților de la Napoli, pe numele său fiind emis un mandat internațional de arestare.

În apărarea sa, Vâlcov s-a folosit de mai multe documente întocmite de avocați și interpelări ale politicienilor privind situația din penitenciarele din România.

Și fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a trimis o scrisoare judecătorilor italieni în care arată că l-a angajat pe Vâlcov la cabinetul său pentru că cel din urmă nu mai avea mijloace de subzistență după ancheta DNA, relatează europalibera.org.

Autoritățile române aveau informații că fostul oficial român ar fi în zona Milano, unde avea deschisă o afacere, dar a ales sudul Italiei pentru a se preda.

Darius Vâlcov s-ar fi predat în Portici - un oraș din regiunea Campania, provincia Napoli, potrivit presei italiane. Fostul demnitar ar fi contactat poliția, după care s-ar fi prezentat la secție.

Fostul primar al Slatinei a fost gasit vinovat acum pentru trafic de influență și spalare de bani, infracțiuni în urma cărora ar fi încasat necuvenit peste un milion și jumătate de euro.

Ca să acopere acest prejudiciu, instanța a pus sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel