Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cursul euro a explodat și a ajuns la un nou maxim istoric
WhatsApp
Cursul de schimb al monedei naţionale a atins, luni, un nou maxim istoric în raport cu moneda euro, fiind cotat de către Banca Naţională a României (BNR) la 4,8242 lei, de la maximul precedent de 4,8184 lei atins luni, 9 martie. 

Săptămâna trecută euro a fost împins şi până la 4,84 lei, înainte ca cursul să fie readus în jos spre 4,8 lei. Banca Naţională a României a cotat vineri moneda euro la 4,8174 lei.

"Ce încearcă Banca Naţională să facă este să aibă o stabilitate a cursului în condiţiile agităţii din jurul nostru. Stabilitatea înseamnă şi evoluţii de acest gen. Să menţinem cursul stabil este un obiectiv al nostru", a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, la Digi24.

Leul a scăzut uşor şi în raport cu francul elveţian, până la 4,5699 lei/franc. Vineri, un franc elveţian valora 4,5643 lei, potrivit datelor BNR. Maximul istoric pentru franc este de 4,5817 lei, atins în ianuarie 2015.

În raport cu dolarul american, moneda locală s-a apreciat de la 4,3155 lei/dolar, cât a indicat vineri BNR, până la 4,3202 lei/dolar, luni. Joi, un dolar american valora 4,2539 lei.

Cotaţia aurului a scăzut luni faţă de nivelul înregistrat vineri. Astfel, dacă vineri gramul de aur valora 220,1762 lei, luni preţul a scăzut puternic la 208,8575 lei. Joi, gramul de aur valora 225,6909 lei.

Totodată, ROBOR la 3 luni, indicele în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a sărit, luni, la 3,04% de la 2,97%, cât era vineri, respectiv 2,86% joi, potrivit datelor afişate pe site-ul Băncii Naţionale a României.

Nivelul ROBOR de vineri este cel mai ridicat din ultimele două luni, în condiţiile în care de la finalul anului trecut a început o tendinţă de scădere.

ROBOR la 6 luni a sărit de asemenea la 3,14%, luni, de la 3,10%, cât era vineri. La finalul săptămânii ROBOR a sărit de la 3,00% cât a fost joi, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel