„Cine examinează istoria culturală românească a secolului trecut va remarca, fără îndoială, numărul foarte mare de personalități evreiești afirmate în diverse domenii. Chiar dacă evreii se manifestă cu putere în viața spirituală încă din secolul al XIX-lea – prin personalități precum hâtrul Cilibi Moise sau erudiții Moses Gaster și C. Dobrogeanu- Gherea – abia în perioada interbelică intelectualii de origine evreiască încep să se impună masiv în cultura noastră. Fără să-și fi pierdut identitatea etnică, fără să se fi asimilat (cu unele excepții), după formarea statului național român evreii participă intens la democratizarea vieții sociale de la noi, la mișcările artistice de avangardă, la viața publicistică și editorială, în ciuda unor valuri de antisemitism ce se manifestă cu o anume periodicitate. Chiar dacă aserțiunile lui G. Călinescu referitoare la evrei, din monumentala sa Istorie, sunt simplificatoare și tributare momentului istoric prea puțin generos, notele sale despre „umanitarismul sincer” al evreilor, cu spiritul lor deschis spre noutate („informați, colportori de lucrurile cele mai noi, anticlasiciști, moderniști, agitați de probleme”) se întemeiază pe câteva evidențe. O carte recentă, Scriitori evrei in cultura română (Editura Hassefer, București, 2020) semnată de reputatul Răzvan Voncu, pune în lumină contribuția excepțională a evreilor în domeniul literelor autohtone.”

                                                                                                Ion Cristofor  

În prefața lucrării „O istorie a literaturii de limbă română din Israel (volumul I, poezia)”

O contribuție deosebită a scriitorilor evrei, dar și o prezență masivă

Cristofor susține în lucrare că „s-a subliniat, în numeroase cazuri, contribuția deosebită a evreilor la dezvoltarea filologiei românești sau aportul lor la impunerea spiritului novator în artă într-o perioadă în care, de pildă, sămănătorismul și clasicismul anchilozat dominau încă scena literară. Sunt bine cunoscute prezențele evreiești din cercul Sburătorului lui E. Lovinescu (Felix Aderca, Camil Baltazar, I. Peltz, Al. Robot ș.a.) sau ale avangardei românești (Tristan Tzara, B. Fundoianu, Ilarie Voronca). În chip firesc, dicționarele literare apărute după 1990 consemnează prezența masivă a scriitorilor evrei de limbă română. Cum criteriul limbii este hotărâtor în desemnarea apartenenței unui scriitor la o cultură sau alta, e învederat că, de pildă, un Paul Celan rămâne un poet de limbă germană, poate cel mai însemnat din acest veac. Dar biografiile consemnează și poemele sale românești, după cum nimeni nu poate să ignore apartenența lui la iudaism. Oricât de mândri am fi de rădăcinile românești ale lui Eugen Ionescu, trebuie să recunoaștem că partea cea mai valoroasă a operei sale aparține, indiscutabil, literaturii franceze în care acesta s-a integrat. Orice s-ar spune, criteriul limbii rămâne suveran în materie de literatură.”

De ce au o situație specială scriitorii evrei din România

Scriitorul clujean se referă la cei care au emigrat în Israel în diferite perioade. Este de părere că mulți dintre aceștia n-au avut nicio problemă în a se integra și a crea cu succes în limba ebraică. În acest sens, Istoricul  literar oferă mai multe exemple: K.A. Bertini și Iehosua Tan Pai, Haim Rabinsohn, M. Winkler, I. Gole etc.

„Examinând, de pildă, antologia de poeți ebraici contemporani alcătuită de Sebastian Costin, La marginea cerului, apărută la Tel Aviv în 1981, constatăm că o seamă de scriitori israelieni sunt originari de pe plaiurile noastre. Cel mai vârstnic dintre aceștia este K.A. Bertini, născut în 1903, în Basarabia. Poetul și-a efectuat studiile universitare la Paris, cunoscând apoi infernul lagărelor naziste. Emigrând în 1947 în Israel, se va impune cu succes în poezia de limbă ebraică, dar și ca traducător din literatura română. Tot un basarabean este și Iehosua Tan Pai, născut în 1914 la Chișinău. Integrat cu repeziciune în literatura ebraică, poetul traduce din poezia lui Eminescu și din cea a confraților evrei originari din România.”

Ion Cristofor

Cristofor adaugă: „ca singura țară cu un regim democratic din zonă, Israelul oferă și cazul interesant al unei țări plurilingve, cu două limbi oficiale (ebraica și araba) și un evantai de limbi minoritare, ce alcătuiesc un strălucitor curcubeu literar, impunând o admirabilă unitate în diversitate. În prefața la remarcabila antologie alcătuită de Sebastian Costin, Lea Goldberg subliniază modul particular al poeților ebraici de a-și construi viziunea, cu entuziasmul omului „care descoperă o viață nouă”, păstrând „nostalgia copilăriei, glasul vântului de toamnă pe care poeții l-au auzit în Rusia, în Polonia, în Germania”, asimilând ecouri din Biblie sau influențe ale poeziei europene, toate integrate în chip firesc specificului evreiesc.”

Exemple de poeți prezenți în Istoria lui Ion Cristofor, în ordine alfabetică  

Un prim exemplu îl reprezintă Emilia Ataba, născută la Țăud, un sat din Sălaj, poeta  a debutat în 1990 în revista „Tribuna” de la Cluj Napoca, oraș în care a absolvit Facultatea de Științe Economice. După căsătorie se mută în Israel, în decembrie 1993,  unde va publica poezii mai ales în „Revista familiei”.

Satul (de ieri, de azi), de Emilia Ataba

„Satul se-ndreaptă către jalnicul apus,

cuprins de boala unui val stingher

şi strigă din morminte cei care s-au dus,

plângându-şi rădăcinile ce se tot pier...

Casele sunt tot mai mari şi tot mai goale,

drumul prăfuit de țară s-a pierdut, --

nu-l mai calcă astăzi, ca şi altădată, animale,

oamenii-s tot mai puțini şi buruienile-au crescut.

Hotarul a rămas sărac şi nelucrat,

livezile cu pomi se prăpădesc şi ele,

doar izvoarele din sat nu au secat,

curgându-şi apa printre bune - rele...

Satul este vechi şi nou deopotrivă,

viețuind în el şi bucuria şi tristețea,

dar sufletul şi rugăciunea-i în derivă,

pierzând în timp credința şi blândețea.

Amintirile se războiesc şi dorul doare

când frumusețea grea din alte vremuri,

în minte şi în suflet dă târcoale,

răscolind trecutul printre rânduri.

Orşiunde şi oricât aş fi de-ndepărtată,

dorul satului îmi lăcrimează-n vene

ca o rană ce rămâne necicatrizată,

ascunzând durerea amorțită pe sub gene.

Astăzi fac un semn şi mă destăinui,

printre amintiri ce zac pe veci ascunse,

semănând pământul cu mătănii

şi scriind poeme cu lacrimi neplânse.”

Sau Gabriela Baddour

„Poeta s a format spiritual în ambianța de maximă strălucire a generației lui Nichita Stănescu, contaminându se, inevitabil, cu idei ce pluteau în climatul de dezideologizare a literaturii, de repunere în prim plan a criteriului estetic și de subiectivizare a liricii. După renunțarea la trâmbițele retoricii proletcultiste, poezia românească revenea încet în matca sa firească, la sondarea pasionată a eului și la scrutarea abisurilor memoriei. Poezia Gabrielei Baddour profită din plin de experiența acestei generații de poeți, impunându-și însă marca personalității sale.” subliniază Ion Cristofor.

Ploaia de gând, de Gabriela Baddour

„mi se cere să înțeleg

mișcarea, pulsul cuvintelor,

trecerea culorilor prin frunze,

respirația orelor

în miezul privirilor

și o altă despărțire

o altă distanță

între lacrimi și sărut,

unde ești tu în tot

ce mi se întâmplă

sau se repetă ca o lege?

insinuantă cădere în cuvânt,

aplecată spre tine

ploaia serii din gând:

beția de a înțelege

-nu de-a cunoaște pe de rost-

din toate

ce și cine am fost.”

Istoria este selectivă, o spune chiar autorul

Ion Cristofor scrie că în mod cert a omis și câteva publicații, dar că cele pe care le-a consultat l-au uluit prin entuziasmul și profesionalismul cu care sunt construite. „Dacă publicațiile de la noi sunt din ce în ce mai invadate de barbarisme, de monștri lingvistici ce trădează adeseori agramatismul, revistele citate ne-au impresionat prin excelenta ținută grafică, prin sobrietatea concepției de ansamblu, prin curata limbă românească și, nu în ultimul rând, prin corectura impecabilă. Faptul e cu atât mai uimitor, cu cât animatorii acestor publicații sunt, în general, oameni în vârstă, privind lumea și literele prin sticla groasă a lentilelor de ochelari.”

Un al treilea și ultim exemplu, Vlad Solomon

Oricum am face, nu putem păstra o corectitudine față de poeții menționați în „O istorie a literaturii de limbă română din Israel (volumul I, poezia)” care îl are autor pe Ion Cristofor, așa că ne-am rezumat la două poete, primele în ordine alfabetică și la primul poet pe care soarta ni l-a scos în cale, dinspre finalul Istoriei literare.

„Vlad Solomon a debutat în 1970, în România literară, cu poezia Tu. În același an emigrează în Israel, unde practică stomatologia la Universitatea din Tel Aviv, ca specialist recunoscut în domeniul hipnozei medicale și al fobiei dentare. Publică acolo volumul În noi e un cer mai adevărat, apărut la Editura „Izvoare” (1984). Colaborează frecvent cu versuri și proză la revistele de limbă română din Israel, scriind deopotrivă și în ebraică. Este autor al unor excelente piese de teatru. Talentul scriitorului a fost recunoscut și în alte țări, Vlad Solomon fiind inclus în antologia Al doilea cerc (1986), apărută la Amsterdam.”  notează autorul.

Poet al absurdului urmuzian, poetul ține în casă elefanți, pe care pisica stăpânului îi devorează sistematic. Dar acesta nu renunță cu ușurință la capriciile sale de colecționar, ceea ce l face să cadă pradă unei teribile dileme. Învinge, în final, sentimentul absurdului trăit zi de zi, notează Cristofor. Iată poemul „Persuasiune”, de Vlad Solomon.

„Nu voi renunța la pisică...

Dar nici la elefant.

Mâine, voi aduce acasă

Al 21 lea elefant,

Și mă voi sacrifica pentru el...

Deși știu cu certitudine

Că pisica mi l va mânca și pe acesta”.

Pentru lucrarea sa amplă, scriitorul Ion Cristofor Filipaș, merită felicitat. Și ca o dovadă că munca îi este apreciată, o prestigioasă editură de limba română din Israel l-a înștiințat că este dispusă să-i publice lucrarea, după cum a anunțat chiar domnia sa într-un interviu acordat în exclusivitate pentru DC Media Grup, în cadrul emisiunii „Bogățiile României din Diaspora”:

„O istorie a literaturii de limbă română din Israel, volumul I, este pe punctul de a apărea. În același timp o editură din Tel Aviv, Editura Familia, care funcționează în jurul unei reviste numită Revista Familiei, s-a arătat dispusă să editeze acest prim volum și, mai mult, să-l prezinte la Târgul de Carte care va avea loc în octombrie, la Ierusalim. Faptul că avem un dialog cu acești scriitori mi se pare firesc și îmbucurător.” a declarat poetul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News