Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum explică Dăncilă că PSD a făcut scut în jurul lui Tăriceanu: „Am spus că nu se va mai vorbi despre justiție”
WhatsApp
Președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă susține că nu le-a impus senatorilor social-democrați să voteze împotriva cereii DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebată de jurnaliști, astăzi, dacă PSD nu cumva a ratat șansa de a arăta că a învățat ceva din lecția alegerilor europarlamentare, pe care le-a pierdut cu un scor dezastruos, Dăncilă a susținut că fiecare parlamentar a votat în cazul lui Tăriceanu așa cum a considerat de cuviință, informează Știrile PRO TV.

De asemenea, șeful interimar al social-democraților a subliiat faptul că "Partidul Social Democrat a înțeles foarte bine rezultatul votului".

„PSD nu a făcut scut în jurul domnului președinte Tăriceanu. Fiecare senator a avut libertatea să-și exprime opinia. Așa cum am menționat încă de la început, nu cred că președintele partidului trebuie să fie cel care să indice o direcție senatorior și deputaților. Senatorii și deputații răspund în fața electoratului care i-au trimis în Parlament. Și fiecare senator, fiecare deputat cred că trebuie să facă acest lucru.

Partidul Social Democrat a înțeles foarte bine rezultatul votului. Am spus că nu se va mai vorbi despre justiție, nu se mai dau ordonanțe și nici n-am dat ordonanță de urgență pe coduri sau pe alte aspecte de genul acesta, așa cum a făcut Guvernul Cioloș, dar n-am văzut nicio reacție publică. Deci noi am înțeles și tocmai de aceea avem foarte mare deschidere de a aduce echilibru și consens în societate”, a spus Dăncilă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel