Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Criză în spitalele din Anglia: Asistentele medicale intră în grevă națională pentru a cere salarii mai mari
WhatsApp
Sistemul sanitar din Marea Britanie s-ar putea confrunta cu probleme serioase, după ce un sindicat al asistentelor a anunțat o grevă națională. 

Asistentele medicale din Serviciul naţional de sănătate (NHS) al Marii Britanii au votat, pentru prima dată în istorie, în favoarea unei greve naţionale pentru a cere majorări salariale, a anunţat miercuri sindicatul Royal College of Nursing (RCN), într-o perioadă marcată de criză economică şi inflaţie record, transmit AFP şi Reuters.

Sindicatul, cu peste 300.000 de membri, a afirmat că greva va începe înainte de sfârşitul anului şi că 'multe dintre cele mai mari spitale din Anglia vor fi afectate'.

Protestul va avea loc în instituţiile sanitare din sistemul public în care o majoritate de asistente au votat în favoarea mişcării, a precizat sindicatul.

'Rezultatele sunt puternice şi clare. Furia s-a transformat în acţiune, membrii noştri au spus că ''este de-ajuns''', a declarat Pat Cullen, secretara RCN, denunţând condiţiile de muncă şi salariile mici.

O analiză recentă a arătat că salariul unei asistente medicale cu experienţă a scăzut cu 20% în termeni reali faţă de anul 2010.

Sindicatul reclamă o majorare salarială cu 5% peste rata inflaţiei, care a depăşit 10%.

Modul exact în care se va desfăşura greva nu a fost încă stabilit, însă este probabil că pacienţii, deja confruntaţi cu liste de aşteptare record, vor trebui să facă faţă unor perturbări în programarea operaţiilor şi consultaţiilor.

Premierul Rishi Sunak şi ministrul de finanţe Jeremy Hunt se confruntă deja cu un deficit de 50 miliarde de lire (56,7 miliarde de ruo) în finanţele publice, dar au afirmat că NHS este una din priorităţile lor.

Guvernul este favorabil unei reglementări salariale 'juste', însă cererea de creştere cu 17%, dacă ar fi extinsă la tot personalul NHS, ar costa 9 miliarde de lire, ceea ce, 'în situaţia actuală, pur şi simplu nu este posibil', a declarat miercuri un purtător de cuvânt al premierului.

Pe fondul inflaţiei galopante, zeci de mii de angajaţi din diferite sectoare au iniţiat acţiuni greviste în ultimele luni în Marea Britanie, transmite Agerpres.

Vezi și: Europa se clatină sub povara prețurilor. Proteste de amploare și greve în mai multe țări

 

Tot mai multe țări din Europa se confruntă cu greve și proteste din cauza exploziei prețurilor la energie și alimente. Oamenii ies în stradă în țări cu economii puternice și stabile precum Spania, UK, Franța sau Germania.

Europa se confruntă cu greve și proteste din cauza prețurilor ridicate la energie și a creșterii costului vieții. Potrivit agenției de presă Reuters, în zilele următoare vor avea loc mai multe acțiuni de proteste, greve și demonstrații. Guvernele și companiile încearcă să răspundă la nemulțumirile oamenilor, anunțând creșteri salariale sau diverse stimulente. Vezi aici situația pe fiecare țara în parte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel