Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Criză financiară în Italia? Ce spun specialistii. Avertisment
WhatsApp
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's contrazice Uniunea Europeană: Situația economică a Italiei nu este foarte gravă, dar riscă pe termen mediu să devină gravă. 

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a decis, vineri, să menţină neschimbat ratingul de ţară al Italiei, dar a revizuit perspectiva la "negativă" de la "stabilă", apreciind că planurile bugetare ale noului Guvern de la Roma afectează perspectiva de creştere şi datoria Italiei, informează Reuters.

Decizia S&P de a menţine ratingul Italiei la "BBB", cu două trepte deasupra nivelului junk, este o veste bună pentru Guvernul de la Roma care este într-o dispută cu Comisia Europeană pe tema proiectului său de buget pe 2019 şi care săptămâna trecută a primit o lovitură de la o altă mare agenţie de rating, Moody's, care a retrogradat Italia până la o treaptă deasupra nivelului junk.

Chiar dacă nu a retrogradat ratingul Italiei, S&P a criticat autorităţile de la Roma subliniind că anul următor deficitul fiscal va depăşi ţinta autorităţilor iar datoria publică nu va coborâ, aşa cum preconizează autorităţile.

"Politicile economice şi fiscale ale Guvernului Italiei afectează perspectivele de creştere economică ale ţării, un motor important al traiectoriei raportului datorie guvernamentală-PIB. În opinia noastră, caracteristicilor politicilor economice şi fiscale ale Guvernului au erodat încrederea investitorilor, acest lucru fiind reflectat de creşterea randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale" a apreciat S&P, atrăgând totodată atenţia asupra posibilelor probleme cu care se vor confrunta băncile italiene, care deţin pachete mari de obligaţiuni guvernamentale.

Comisia Europeană a respins marţi proiectul de buget pentru 2019 prezentat de autorităţile italiene astfel că Roma are la dispoziţie trei săptămâni pentru a prezenta o nou proiect revizuit. Principala îngrijorare a agenţiilor de rating şi a Bruxellesului este programul anti-austeritate demarat de noua coaliţie populistă formată din Liga (extrema dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem). Aceasta mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB în 2019, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel