Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cristian Diaconescu a convocat Congresul Național al PMP după încercarea de răsturnare a sa din fruntea partidului
WhatsApp
Președintele PMP, Cristian Diaconescu a convocat Congresul Național al PMP pentru lămurirea situației din interiorul partidului. 

Convocarea Congresului Național al PMP are loc după o încercare de puci în interiorul partidului, acolo unde s-au format deja două tabere: una, în jurul lui Eugen Tomac, cel care pare că-și dorește revenirea în fruntea partidului și cea ai conservatorilor, care-l susțin în continuare pe Cristian Diaconescu în funcția ce mai înaltă din partid. 

Congresul Național al PMP, organizat în 26 martie 2022. Anunțul lui Cristian Diaconescu

 

Data la care va fi organizat Congresul este 26 martie 2022. Anunțul a fost făcut în această seară de Cristian Diaconescu. 

"Această postare este un comunicat adresat în special membrilor Partidului Mişcarea Populară deoarece aceştia nu au acces la grupurile de comunicare dedicate numai conducătorilor de organizaţii.Stimați Colegi,După cum ați luat la cunoștință, în virtutea prerogativelor pe care le am ca Președinte al partidului, în litera şi spiritul Statutului am convocat Congresul Partidului Mișcarea Populară pentru ziua de 26 martie 2022.Demersul meu nu este o replică adresată nimănui, ci o propunere decentă de a intra într-o logică a normalității și colaborării. Reflexul democratic, firesc, este de a organiza congresul și iată, am dat curs acestuia. Din punct de vedere legal, statutar, documentele ședinței din 12 ianuarie 2022 sunt grav viciate și consider că orice decizie luăm trebuie să plece de la respectarea contractului scris dintre noi, respectiv normele interne ale partidului.

Nu cred că putem intra într-o logică normală dacă nu ținem cont de legalitatea demersurilor pe care le întreprindem. Personal, nu pot da curs unui demers nelegal.Prin urmare, consider evident necesară organizarea Congresului, plecând însă de la premise legale corecte, nu bazate pe orgoliu sau ambiții personale.După cum rezultă din convocarea transmisă în data de 24 ianuarie, Colegiul Național şi Consiliul Executiv Național, în conformitate cu atribuţiile ce le revin vor adopta, în termenele statutare, deciziile necesare. Acest demers este îndreptat către menținerea unității partidului în condițiile în care acesta se află pe un trend ascendent în preferințele electoratului," a anunțat președintele PMP, Cristian Diaconescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel