Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Spania, cel mai negru bilanț. Un număr record de aproape 1.000 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore
WhatsApp
În Spania, numărul cazurilor de infectare a ajuns la 8.744, iar cel al deceselor la 297.

Numărul total al cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în Spania a urcat astăzi la 8.744, dintre care aproape 1.000 în ultimele 24 de ore, a anunţat Fernando Simon, şeful Centrului naţional de alertă sanitară, potrivit Reuters şi AFP.

Numărul deceselor cauzate de epidemia COVID-19 a ajuns la 297.

Ieri numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus era de 7.753, iar al deceselor de 288. Aceste date indică totuşi o încetinire în condiţiile în care Spania a înregistrat aproape 2.000 de noi cazuri înregistrate de sâmbătă până duminică.

 

Spania este a doua cea mai afectată ţară din Europa, după Italia

 

Populaţia sa de 47 de milioane de persoane se află sub un regim de restricţii parţiale pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. Oamenii au permisiunea de a părăsi locuinţele numai pentru a merge la serviciu, la farmacii sau la spital.

Guvernul a adoptat măsuri pe scară largă, printre care folosirea dronelor pentru a trimite mesaje publice în care spaniolilor li se cere să meargă acasă, dar până în prezent nu a decis să închidă graniţele.

Spania este a cincea ţară din lume în privinţa numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, după China, Italia, Iran şi Coreea de Sud, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel