Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Medicii din China mor pe capete. Adevărul iese la iveală
WhatsApp
Şase membri ai personalului medical au murit în China din cauza noului tip de coronavirus şi peste 1.700 au fost infectaţi, potrivit unui bilanţ anunţat vineri de guvern, care subliniază riscurile ce apar în spitalele copleşite de epidemie, informează AFP.
Foto ILUSTRATIV

Anunţul a venit la o săptămână de la moartea, din cauza virusului, a unui medic care încercase să alerteze autorităţile chiar de la începutul epidemiei, însă fusese mustrat de poliţie. Decesul său a provocat furie pe reţelele de socializare.

„La 11 februarie, la ora 24.00, 1.716 de cazuri de infectare confirmate au fost semnalate în ţară în rândul personalului medical", a declarat Zeng Yixin, director adjunct al Comisiei Naţionale de Sănătate. "Dintre acestea, şase persoane au murit", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

400 de cadre medicale sunt infectate cu noul tip de coronavirus


Marea majoritate (1.102) a cazurilor de infectare au fost raportate în oraşul Wuhan (centru), capitala provinciei Hubei şi centrul acestei epidemii de pneumonie virală cu Covid-19.

De asemenea, în rândul medicilor şi infirmierelor din alte municipalităţi ale provinciei au fost raportate 400 de cazuri de infectare.

Din cauza afluxului de pacienţi în spitalele din Hubei şi a lipsei de materiale de protecţie (măşti, combinezoane integrale, ochelari, mănuşi), o parte din personalul medical riscă să fie infectat cu coronavirusul.

Epidemia din China a făcut până acum 63.851 de victime, dintre care 1.380 au murit


Virusul a infectat deja în China continentală (excluzând Hong Kong şi Macao) un număr de 63.851 de persoane, dintre care 1.380 au murit, potrivit celui mai recent raport oficial anunţat vineri de Comisia Naţională de Sănătate.

Nemulţumirea populară a fost puternică în ultimele săptămâni cu privire la gestionarea crizei de către autorităţile locale din Wuhan şi Hubei, acuzate că au întârziat să ia măsuri preventive. Această nemulţumire s-a transformat în furie după moartea de vinerea trecută a lui Li Wenliang, un oftalmolog de 34 de ani, unul dintre primii medici care au alertat autorităţile chineze cu privire la apariţia epidemiei, relatează Agerpress.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel