"Le transmit tuturor cetăţenilor români că nu le vom restrânge dreptul de a veni în ţară, dar există această obligaţie, ca în funcţie de ţara sau zona din care vin şi de nivelul restricţiei impuse, fie să intre în carantină, fie să intre în izolare pe o perioadă de 14 zile. În ceea ce priveşte transportul persoanelor din Italia, nu putem să transportăm. În Italia sunt peste un milion de români, nu se poate organiza transport rutier, se ştie foarte clar că există restricţii împotriva cărora sigur că ne luptăm, restricţii care au fost introduse de alte state. Se ştie de Ungaria, care a introdus restricţii, se ştie de Slovenia, care a introdus restricţii. Transportăm pe calea aerului doar cazuri, de exemplu, de turişti, cum a fost situaţia unor turişti care au fost surprinşi de declararea stării din Italia şi care efectiv nu aveau niciun mijloc de trai, se aflau şi într-o situaţie dificilă, numai cazuri speciale, în care putem interveni pentru un număr mai restrâns", a afirmat Ludovic Orban, duminică, într-o conferinţă de presă online.
Premierul a lansat şi un apel către românii din Italia, în special cei care au lucrat în industria hotelieră, să apeleze la formele de sprijin pe care le oferă statul italian.
"De asta apelez la toţi cetăţenii români care se află în Italia, poate şi în Spania, că acum şi în Spania este introdusă starea specială, să caute, în cazul în care au lucrat... în Italia ştiu că au lucrat în industria hotelieră sau în alte ramuri în care firmele au trebuit să închidă, să apeleze la toate formele de sprijin pe care le oferă statul italian. Sigur că suntem într-o permanentă legătură cu ambasada, cu consulatele şi, la nivel diplomatic, păstrăm legătura şi încercăm să găsim soluţii de susţinere a românilor care se află în situaţii deosebite în Italia sau în alte ţări, în funcţie de evoluţia evenimentelor", a mai spus Orban.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News