"Nu ne dorim să îngreunăm în vreun fel activitatea autorităţilor daneze. Însă, informaţiile cu privire la situaţia copilului sunt îngrijorătoare. Măsura de plasament a fost, deja, instituită pentru un an de zile, iar băiatul se află la o familie maternală pe care părinţii nu o pot cunoaşte sau vizita. Tinerii români nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situaţia acestora, în următoarele şase luni", a notat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei a menţionat că acesta a fost externat, dar starea lui de sănătate nu permite în prezent deplasarea în România.
"Autorităţile daneze ne-au transmis că M.R. a fost externat, dar starea sa de sănătate nu permite în acest moment o deplasare până în România. Mulţumesc specialiştilor din Ministerul Afacerilor Externe, ministrului Bogdan Aurescu şi personalului ambasadei României în Danemarca pentru implicarea în acest caz şi pentru legătura permanentă cu familia copilului", a afirmat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei a explicat că oficialii danezi i-au transmis că doar autorităţile din localitatea unde s-a produs incidentul pot lua decizii concrete în acest caz.
"Continuăm demersurile pentru aducerea în ţară a copilului M. R. aflat în plasament în Danemarca, când starea sa de sănătate va permite acest lucru. Am primit răspuns din partea ministrului Afacerilor Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Astrid Krag, la scrisoarea pe care am trimis-o în urmă cu două săptămâni. Legislaţia din Danemarca permite repatrierea unor copii aflaţi în astfel de situaţii delicate, dacă sunt îndeplinite condiţiile Convenţiei de la Haga. De asemenea, Ministrul Astrid Krag ne-a transmis că deciziile concrete în acest caz pot fi luate doar de autorităţile din localitatea unde a fost semnalat incidentul", a declarat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei a subliniat că a transmis o scrisoare primarului localităţii unde s-a născut copilul şi unde locuiesc părinţii acestuia.
"Am transmis, astăzi, o scrisoare primarului localităţii unde s-a născut M. R. şi unde locuieşte familia de tineri români. Am transmis, din nou, disponibilitatea autorităţilor române de a aduce în România copilul şi de a-l plasa în îngrijirea bunicilor materni. Am reiterat principiul internaţional potrivit căruia este în interesul copilului să fie crescut în familia extinsă", a precizat Gabriela Firea, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News