Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Consiliul Europei: România să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia privind reforma Codului Penal
WhatsApp

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a solicitat României să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la reforma Codului penal şi a Codului de procedură penală.

”Le cer tuturor părţilor să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul Dreptului Constituţional, n.r.) şi să ţină cont de ea înainte de a face alţi paşi pentru amendarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Reforma riscă să contravină obligaţiilor internaţionale ale României, în special celor incluse în Convenţia Consiliului Europei asupra legislaţiei penale privind corupţia, aşa cum a identificat raportul ad hoc al Grupului statelor împotriva corupţiei (GRECO). Ca stat membru al organizaţiei noastre, România are obligaţia juridică de a susţine statul de drept”, a declarat Jagland, citat de agerpres.ro.

Consiliul Europei va continua să urmărească cu atenţie evenimentele în desfăşurare din România şi suntem pregătiţi să oferim expertiză suplimentară dacă este nevoie”, a mai spus acesta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel