Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestora se reuneşte marţi, în prima şedinţă, pentru a-şi desemna biroul de conducere, a declarat senatorul PSD Daniel Butunoi.
Potrivit senatorului social-democrat, biroul comisiei va fi format din preşedinte (PSD), vicepreşedinte (PNL) şi secretar (USR).
Pe ordinea de zi figurează şi adoptarea regulamentului comisiei, ce va fi validat de Biroul permanent al celor două Camere ale Parlamentului.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat pe 4 iulie constituirea acestei comisii.
PNL a sesizat Curtea Constituţională a României în legătură cu înfiinţarea comisiei SPP, însă CCR a respins cererea.
Reamintim ca Liviu Dragnea a spus că vrea comisie de anchetare a SPP după acuzele conform cărora ar fi fost spionat atât el cât și miniștrii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News