Gigantul imobiliar are de plătit până azi o dobândă de 83,5 milioane de dolari şi până miercuri, 29 septembrie, o altă dobândă de 47,5 milioane de dolari, pentru două obligaţiuni (bonduri). Dacă Evergrande nu plăteşte aceste sume în termen de 30 de zile, intră în default - incapacitate de plată.
Pentru guvernul chinez, cea mai mare îngrijorare o reprezintă efectul în cascadă pe care un faliment Evergrande l-ar avea asupra economiei naționale. O astfel de criză pică într-un moment foarte prost pentru Beijing: criza Covid și relațiile comerciale extrem de proaste cu Occidentul, transmite The Guardian.
În prezent, Evergrande datorează bani unui număr de 171 de bănci și 121 de organizații financiare chineze. Sistemul bancar chinez ar fi direct afectat deoarece falimentul ar provoca o avalanșă de credite neperformante/toxice pe piață. Creșterea economică a Chinei ar fi frânată, ceea ce ar avea, la rândul său, impact asupra celei globale, din moment ce discutăm, totuși, de a doua economie a lumii.
Beijingul se confruntă cu o dilemă: dacă va ajuta Evergrande să scape de un faliment, printr-un bail out (plan de salvare care constă în răscumpărarea datoriei cu bani alocați din fonduri bugetare), ar putea crea un precedent periculos: Evergrande nu e singura companie chineză îndatorată. Experții UBS avertizează că acesta este doar „vârful aisbergului” și că mai sunt alți 10 dezvoltatori imobiliari chinezi într-o situație similară și a căror cifră cumulată de afaceri e mai mare decât Evergrande.
Dacă Beijinul nu ajută Evergrande, „boala” se va extinde și asupra celorlalte sectoare ale economiei. Practic, soarta companiei Evergrande se transformă rapid într-una din cele mai mari probleme financiare ale Chinei, o ţară care nu s-a mai confruntat până în prezent cu falimente de asemenea dimensiuni.
Evergrande Real Estate este o companie imobiliară chineză care deține peste 1.300 de proiecte imobiliare în peste 280 de orașe din China. Fondată în 1996, compania este al doilea dezvoltator imobiliar al țării.
Compania este deținută de Xu Jiayn, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri chinezi, cu o avere estimată de Forbes la 10,6 miliarde de dolari.
Anii îndelungați de ”expansiune” a companiei au dus la acumularea de datorii tot mai mari. ”Bula imobiliară” chineză a început să se spargă în 2013: China s-a umplut de cartiere-fantomă, cu blocuri construite dar nelocuite.
Datoriile Evergrande au ajuns în prezent la peste 300 de miliarde de dolari. Compania are în prezent obligaţiuni la scadenţă în 2022 în valoare de peste 7,4 miliarde de dolari.
Inițial, dezvoltatorul a oferit spre vânzare proprietăți la prețuri mult reduse, doar cu scopul de a avea suficiente lichidități care să permită continuarea afacerii.
Evergrande a ajuns în situația în care și-a pus angajații să ”investească” în companie, sub forma unor împrumuturi. Luna aceasta, compania a încetat însă să dea înapoi banii împrumutați de la angajați.
La un moment dat, ”muzica s-a oprit”, arată The Guardian.
Analiștii Barclays consultați de The Guardian au spus că falimentul Evergrande va avea implicații asupra pieței imobiliare, chiar dacă sunt de părere că o astfel de criză este departe de un moment ”Lehman Brothers” al Chinei.
Cert este că bursele au închis luni în scădere pe fondul îngrijorărilor crescute legate de intrarea în incapacitate de plată (default) a companiei Evergrande și a impactului pe care un posibil faliment l-ar avea asupra sistemului financiar chinez. Bursa de pe Wall Street, la fel ca și cea japoneză și cea de la Frankfurt, au închis şi ele în scădere, ca urmare a crizei datoriilor Evergrande.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News