Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Clotilde Armand, VALIDATĂ de instanţă ca primar al Sectorului 1
WhatsApp
Judecătoria Sectorului 1 a validat, joi, mandatul de primar al Sectorului 1 al Capitalei obţinut de Clotilde Armand.

"Admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1, Sector 1 Bucureşti. Validează mandatul pentru funcţia de Primar al Sectorului 1 Bucureşti, obţinut de doamna Clotilde Marie Brigitte Armand, candidata Alianţei USR-PLUS. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată Prefectului şi Secretarului General al Sectorului 1 Bucureşti, cel din urmă are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică, prin afişarea încheierii, la sediul Primăriei Sectorului 1, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 2 de zile de la aducerea la cunoştinţă publică, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 15.10.2020", se arată în decizia instanţei.

În acest moment, mandatele celor şase primari de sector au fost validate de către instanţele bucureştene.

Conform datelor AEP, la Sectorul 1, Clotilde Armand, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a câştigat cu 40,94% dintre opţiuni, respectiv un număr de 36.455 de voturi. Daniel Tudorache, candidatul PSD, a întrunit 39,81%, reprezentând 35.451 voturi.

Daniel Tudorache a contestat acest rezultat şi a depus o plângere penală la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, după ce posturile de televiziune au difuzat imagini cu mai multe persoane care intră în sediul Biroul Electoral al Sectorului 1, unde erau depozitaţi saci cu voturi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel