Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Claudiu Manda: „Cei de la putere trebuie să plece şi să ne întoarcem la popor”
WhatsApp
Preşedintele PSD Dolj, europarlamentarul Claudia Manda, a declarat astăzi, la Craiova, că organizaţia pe care o conduce va trimite la Congresul Naţional al partidului cei mai mulţi delegaţi, respectiv 70.

Manda a precizat, în cadrul Conferinţei extraordinare pentru alegerea delegaţilor la Congresul Naţional, că aceştia sunt membrii Biroului Politic Judeţean, cei ai Biroului Politic Municipal şi primarii din judeţ aleşi în ordine descrescătoare, în funcţie de rezultatele obţinute la ultimele alegeri.

„Avem cel mai mare număr de delegaţi la Congres, 70, următorii după noi sunt 60, şi mai sunt şi mai mici, asta pentru că este vorba despre munca şi valoarea fiecăruia dintre voi. Nu e rezultatul vreunei negocieri, sunt efectiv rezultatele pe care organizaţia de la Dolj le-a obţinut. Delegaţii la Congres ar trebui să voteze una dintre moţiuni care le garantează că astfel de greşeli nu se vor mai repeta. (...) Eu vă spun că ar trebui să ne pregătim de alegeri, şi nu locale, inclusiv anticipate. În peste 90% din localităţi ştim exact care sunt candidaţii noştri, în discuţia pe care am avut-o cu primarii am hotărât clar că vom susţine o moţiune de cenzură şi vom face tot ce depinde de noi. (...) Noi vrem alegeri anticipate, noi ne batem să nu schimbăm regula jocului în timpul jocului nu pentru că ne e frică, ci pentru că e nedemocratic şi, clar, cei de la putere trebuie să plece cât mai repede de la putere şi să ne întoarcem la popor ca să ne spună poporul cine trebuie să guverneze şi ce măsuri doresc de acum încolo”, a spus Manda.

La Conferinţa extraordinară a PSD Dolj au participat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, preşedintele organizaţiei municipale Craiova, Lia Olguţa Vasilescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel