În deschiderea oficială a plenului Parlamentului European reunit la Strasbourg, europarlamentarul social-democrat Claudia Tapardel a avut o intervenţie foarte tranşantă cu privire la legea promulgată de Parlamentul Austriac, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019, privind indexarea alocaţiilor pentru copiii care provin din România şi din Europa Centrală şi de Est, şi ai căror părinţi lucrează pe teritoriul Austriei. Prin această lege a fost redus considerabil cuantumul acestor alocaţii, ele fiind ajustate la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii.
Textul integral al intervenţiei susţinute de eurodeputatul PSD Claudia Ţapardel în plenul Parlamentului European:
"Dragi colegi,
Doresc să vă sesizez o problemă foarte gravă care afectează interesele a zeci de mii de familii şi copii din România şi Europa Centrală şi de Est şi cred că atât Parlamentul European, cât şi Comisia Europeană, trebuie să ia atitudine cât mai urgent pentru soluţionarea acestei probleme.
Începând cu 1 ianuarie 2019, în Austria a intrat în vigoare legea prin care alocaţiile copiilor care provin din România şi din toată Europa Centrală şi de Est, şi ai căror părinţi lucrează pe teritoriul Austriei, au fost reduse considerabil prin ajustarea acestora la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii.
O astfel de măsură nu poate fi permisă într-un stat membru al Uniunii Europene în care drepturile cetăţenilor europeni sunt consfinţite de tratatele europene şi mai ales atunci când vorbim de o măsură care afectează viitorul, educaţia şi dezvoltarea copiilor noştri.
De asemenea, mi se pare revoltător faptul că deşi angajaţii români şi cei din Europa Centrală şi de Est contribuie la sistemul social din Austria, plătesc contribuţiile sociale, taxe şi impozite în această ţară, aceştia să nu primească aceleaşi beneficii ca şi cetăţenii austrieci.
Constat cu regret faptul că în această situaţie, Comisia Europeană doar "a luat la cunoştinţă" ceea ce se întâmplă în Austria fără să aplice sancţiuni imediate, deşi avea cunoştinţă de existenţa acestei legi încă de anul trecut, când a fost adoptată de Parlamentul Austriac!
Ca atare, solicit Comisiei Europene să reacţioneze corespunzător şi această lege arbitrară să fie sancţionată drastic şi de îndată, iar toate instituţiile europene, inclusiv Parlamentul European, trebuie să aibă o poziţie tranşantă în acest sens, pentru a nu crea un precedent care sa afecteze viitorul copiilor noştri.
Să nu uităm că instituţiile europene, şi în special Parlamentul European şi Comisia Europeană, au obligaţia de a fi gardianul apărării drepturilor tuturor cetăţenilor europeni!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News