Berbec - Messing a menționat că Berbecul poate obține totul dacă își dorește, iar temperamentul îi ajută în acest sens. Astfel de oameni știu să-i fascineze pe cei din jur cu vorbirea lor, atrăgând atenția. Energia puternică a Berbecului îi ajută în scopul lor de a deveni lideri. Ei pot muta, literalmente, din loc munții.
Balanță - Nativii acestei zodii sunt persoane controversate. Potrivit clarvăzătorului Messig, Balanțele combină egoismul cu rolul de lider, iar acest lucru îi ajută să-i manipuleze cu ușurință pe alții, pentru a-și atinge țelurile. Astfel de persoane pot comite fapte grave, dar, în același timp, le face plăcere să ajute oamenii.
Vărsător - Messing a precizat că nativii acestui semn sunt oameni greu de înțeles. Ei văd lumea prin prisma credințelor lor. Cei născuți sub această constelație știu să se bucure de viață și să transmită starea lor de spirit celor din jur. Sunt supărăcioși, însă au darul clarvăzătorului, relatează newinform.com.
Wolf Messing a fost un hipnotizor, telepat şi specialist în citirea gândurilor, născut în Polonia, pe 10 septembrie 1899. Despre el circulau diferite legende. Una dintre acestea spune că, atunci când Stalin i-a pus condiţia să treacă neobservat printre toate posturile de pază din Kremlin, Messing a reuşit să facă acest lucru. Mai târziu, gardienii afirmau că nu au văzut pe nimeni.
Înaintea războiului, Wolf Messing a fost invitat să dea o reprezentaţie într-un loc deosebit. Acesta era clubul NKVD-ului din Moscova. După ce şi-a demonstrat calităţile sale deosebite, el a trebuit să răspundă la întrebările spectatorilor şi, în unul dintre mesaje scria: „Spuneţi ce credeţi despre pactul sovieto-german”. Messing a citit întrebarea cu voce tare și a răspuns: „Eu văd tancuri cu steluţe roşii pe străzile Berlinului!”.
În timpul războiului, o mulţime de oameni îi scriau lui Messing, însă el nu răspundea nimănui. „Nu pot să fericesc o familie şi să las fără speranţe alte zece familii”, spunea Messing.
Horoscop. Topul celor mai generoase semne ale zodiacului. Peștii adoră să facă gesturi frumoase
Celebrul prezicător își cunoştea şi data morţii sale. El a murit în seara de 8 noiembrie 1974. Când savanţii au efectuat autopsia craniului său, au rămas dezamăgiţi. Acesta nu se deosebea prin nimic de craniul unui om obişnuit. Dar totuşi multe dintre prezicerile lui s-au împlinit.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News