Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciucă: Vom fi de acord cu varianta comasării alegerilor care respectă prevederile constituţionale
WhatsApp
Comasarea alegerilor devine subiect de negociere între partide. 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că structurile partidului analizează fiecare ipoteză de comasare a alegerilor, urmând ca specialiştii partidelor din coaliţie să prezinte forma constituţională pentru a opta pentru aceasta, subliniind că "patru sau cinci rânduri de alegeri" pe parcursul anului este o chestiune pe care România nu şi-o permite.

"Vom fi de acord cu varianta care este legală şi respectă prevederile constituţionale. Ca atare, în momentul de faţă, la nivelul structurilor partidului se analizează fiecare ipoteză de comasare a alegerilor şi vom intra în negocieri cu partenerii de coaliţie, urmând ca specialiştii partidelor şi să ne prezinte forma constituţională astfel încât să putem să optăm pentru ea. Pentru că, încă o dată, să ne ducem pe tot parcursul anului cu patru sau cinci rânduri de alegeri este o chestiune care nu ne-o putem permite, ţinând cont de programele şi proiectele guvernamentale care trebuie derulate anul viitor, de nevoia de a atrage, în continuare, banii europeni, de a atrage investiţii", a afirmat Ciucă, întrebat în legătură cu stadiul analizei comasării alegerilor şi care ar fi varianta acceptată - comasarea alegerilor locale cu parlamentare sau parlamentare cu prezidenţiale.

El a adăugat că alegerile europarlamentare au loc când se decide în UE, iar celelalte alegeri trebuie duse într-un "segment de timp cât mai redus".

"Ori, dacă ne înşirăm pe opt luni cu aceste alegeri, nimic din ceea ce ar trebui să se întâmple prin programul de guvernare nu se va realiza. Şi atunci, opţiunea prin care să rămânem cu alegerile europarlamentare atunci când este timpul, sfârşitul lui mai, începutul lui iunie, în funcţie de cum se va decide şi la nivelul Uniunii Europene, iar celelalte alegeri să putem să le ducem undeva într-un segment de timp cât mai redus, către finalul anului ar fi foarte bine şi să acoperim toate nevoile de alegeri ale Parlamentului, alegerile locale şi aşa mai departe", a mai spus Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel