Ciucă a fost întrebat dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean Prahova.
"La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ şi la nivelul consiliilor judeţene să fie aprobat de către Biroul Politic Naţional pe baza cererilor venite de la fiecare filială. Pentru filiala Prahova nu am primit această solicitare de la nivelul conducerii filialei, motiv pentru care nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură. Este o prevedere din statut pe care va trebui să o remediem, de altfel am şi început procesul de remediere a acestei scăpări din statutul PNL", a spus Ciucă.
Întrebat dacă liberalii vor contesta candidatura lui Dumitrescu, Ciucă a spus: "Am cerut Curţii de arbitraj să analizeze şi să vină cu o soluţie. Sperăm că o primim cât mai repede posibil".
Nicolae Ciucă a participat la depunerea candidaturii lui Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei, din partea PNL.
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie, pus sub control judiciar, şi-a depus semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News