Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciucă sare la gâtul lui Ciolacu, după ce UE ne-a tăiat bani din PNRR: "Trecem de la fapte la vorbe?"
WhatsApp
Noi tensiuni între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în contextul în care România va suferi o suspendare temporară de plată pentru cele șase jaloane din PNRR care nu au fost finalizate.
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, îi cere premierului Marcel Ciolacu să finalizeze reformele şi să deblocheze fondurile din PNRR, aceasta fiind, în opinia liderului liberal, ''singura cale de a merge înainte''.

Românii aşteaptă rezultate, nu explicaţii şi "somnifere electorale" - i-a transmis Ciucă premierului.

''Domnule Ciolacu, trecem de la fapte la vorbe? În mandatul meu am atras 6,3 miliarde de euro din PNRR, respectând toate jaloanele necesare. Acestea sunt fapte, nu retorică. Astăzi, problema este la dumneavoastră. Guvernul pe care îl conduceţi a blocat accesul la fondurile din tranşa 3, din cauza celor 6 jaloane esenţiale nefinalizate. Nu e vorba de colaborare bună sau demisii de formă. Românii aşteaptă rezultate, nu explicaţii şi somnifere electorale. Finalizaţi reformele şi deblocaţi fondurile - aceasta e singura cale de a merge înainte'', a scris Ciucă, miercuri pe Facebook.

El i-a mai transmis lui Marcel Ciolacu, contracandidatul său pentru fotoliul de la Cotroceni, că nu se pot câştiga alegerile prezidenţiale evitând problemele reale ale României.

''Începe să fie inflaţie de cuvântul 'asumare'. Aş vrea să aud mai mult despre 'rezolvare''', a conchis Nicolae Ciucă.

Marţi a existat un schimb de replici, pe reţelele de socializare, între premier şi preşedintele PNL.

Iniţial, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a solicitat lui Marcel Ciolacu "să explice de urgenţă ce va face pentru ca România să nu piardă cele aproximativ 1,1 miliarde de euro din PNRR". Ca răspuns, şeful Guvernului i-a transmis că ''acest circ de-a opoziţia nu ajută pe nimeni'', iar ceea ce a invocat Comisia Europeană sunt lucruri petrecute în mandatul acestuia. 

"Domnule Ciucă, pentru prima dată îmi este și jenă să vă răspund. Acest circ de-a opoziția nu ajută pe nimeni. Și nici pe dumneavoastră! 
Românii așteaptă altceva de la un om de stat. În primul rând așteaptă asumare. Iar tot ceea ce a invocat Comisia sunt lucruri petrecute în mandatul dumneavoastră. 
Din fericire, lucrez foarte bine cu dl ministru Burduja și vom corecta toate nenorocirile făcute în companiile din energie de fostul ministru Virgil Popescu, colegul dvs.
Lucrez foarte bine cu ministrul Transporturilor și probabil că ați sesizat că astăzi un alt coleg al dumneavoastră și-a dat demisia în sfârșit de la Metrorex. 
Lucrez foarte bine cu SGG-ul condus de PNL și vom relua  cât mai repede procedurile la AMEPIP. 
Lucrez foarte bine cu toată lumea, domnule Ciucă, ca să corectăm ceea ce s-a greșit și să nu pierdem niciun euro din PNRR. 
Mai rămâne un singur lucru, pe care însă trebuie să-l decidem împreună în Coaliție: care este  cea mai bună decizie pentru micii antreprenori, pe care clamați că îi susțineți. 
Avem nevoie de asumarea unei decizii politice clare cu privire la pragul pentru microîntreprinderi. Acela pus în PNRR de guvernul de dreapta condus de președintele PNL de la acea vreme- dl. Cîțu!
Oamenii trebuie să știe: avem de ales între a scădea pragul la microîntreprinderi și a lua în jur de 300 de milioane de euro sau a renunța la bani și a păstra cuantumul actual de 500 de mii de euro. 
Vreți nu vreți, domnule Ciucă: sunteți parte a deciziei! Asumați-vă!", a scris Ciolacu.

România riscă să piardă bani din PNRR

 

România urmează să primească o sumă considerabilă pentru jaloanele deja îndeplinite din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă va suferi și o suspendare temporară de plată pentru cele șase jaloane care nu au fost finalizate, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, în cadrul unei intervenții de marți seara.

Potrivit ministrului, din cele 74 de jaloane și ținte incluse în PNRR, 68 au fost considerate îndeplinite, însă restul de șase jaloane rămân încă în dezbatere, ceea ce va atrage o suspendare a plăților pentru o perioadă de șase luni, până la finalizarea acestora. Printre aceste jaloane se numără numirile în companiile energetice din 2022, care trebuie reluate. Deși procedura a fost deja redeschisă la AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice), jalonul rămâne parțial neîndeplinit până la numirea unei noi conduceri și la operaționalizarea acesteia. De asemenea, mai există un jalon referitor la microîntreprinderi, pentru care este necesară o decizie politică și economică.

"Din 2,7 miliarde de euro, România a încasat deja 649 de milioane de euro, și pe partea de jaloane îndeplinite vom mai încasa o sumă importantă. Totuși, așa cum am anunțat, va exista o suspendare pe cele șase jaloane, dar în niciun caz nu se suspendă cererea de plată sau toți banii," a clarificat Câciu, în cadrul unui interviu acordat la Digi 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel