Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciucă, la 32 de ani de la Mineriada din 1990: "Unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei"
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj la împlinirea a 32 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, în care afirmă că "manifestaţia-maraton a societăţii civile împotriva neo-comunismului a fost înăbuşită prin instigarea unor români împotriva altor români" şi că trebuie ca societatea românească "să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor şi propagandei mincinoase". 

"Se împlinesc 32 de ani de la unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei noastre post-decembriste, Mineriada din 13-15 iunie 1990, prin care manifestaţia-maraton a societăţii civile împotriva neo-comunismului, desfăşurată în Piaţa Universităţii, a fost înăbuşită prin instigarea unor români împotriva altor români. România încă îşi căuta calea către adevărata democraţie. Pentru cei născuţi mai târziu, evenimentele din primăvara-vara anului 1990 reprezintă o pagină din istoria recentă, asupra căreia consider că suntem datori să reflectăm şi unii şi alţii, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor şi propagandei mincinoase", a transmis premierul.

El a menţionat că România mizează acum pe stabilitatea şi securitatea conferite de apartenenţa la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică.

"Dar contextul dificil creat la nivel global de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ne obligă să rămânem prudenţi, să filtrăm obiectiv orice informaţii, să conştientizăm caracterul nociv al diversiunilor promovate prin multitudinea canalelor de informare moderne şi, nu în ultimul rând, să apărăm şi să respectăm drepturile cetăţenilor", a adăugat Nicolae Ciucă.

El a mai transmis că trebuie continuată consolidarea valorilor democratice şi integrarea României "în arhitectura instituţională" generată alături de partenerii occidentali.

"Gândurile noastre se îndreaptă, astăzi, către victimele manipulărilor şi represiunilor brutale şi familiile acestora. Suntem datori să continuăm consolidarea valorilor democratice şi integrarea României în arhitectura instituţională generată alături de partenerii noştri occidentali, care oferă, mai ales în astfel de perioade, garanţia securităţii şi bunăstării", a spus Nicolae Ciucă, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel