Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciucă îi liniștește pe români: Nu le recomandăm să părăsească Republica Moldova
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că, în urma analizei efectuate la nivelul Guvernului, nu este necesară o recomandare pentru ca cetățenii români să părăsească Republica Moldova. 
Nicolae Ciucă, premierul României (Credit foto: Agerpres)

"La nivelul Ministerului de Externe și al Guvernului am efectuat analiza indicatorilor care ar putea să genereze o astfel de decizie. Nu este cazul în acest moment, nu am recomandat și nu recomandăm cetățenilor români să părăsească Republica Moldova”, a declarat vineri premierul Nicolae Ciucă, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu premierul bulgar Kiril Petkov și cu comisarul european Adina Vălean.

Întrebat de jurnaliști care au fost informațiile care au stat la baza deciziei Bulgariei de a-și avertiza cetățenii să părăsească Moldova, premierul bulgar Kiril Petkov a spus: „Noi toți susținem Moldova și vom fi buni parteneri atât în vreme de criză, cât și pe termen lung pentru calea lor spre UE. (...) A fost o ridicare a riscului din punct de vedere tehnic, aș spune, pentru o anumită regiune”.

Acesta a adăugat că speră ca această poziție să fie revizuită.

„Eu sper că în curând această poziție va fi revizuită, dar am dorit să înștiințăm pe oamenii din Moldova că există un risc mai mare în acest moment”, a precizat premierul Bulgariei.

Cetățenii bulgari au fost îndemnați joi să părăsească Republica Moldova. Ministerul de Externe de la Sofia a emis în acest sens o alertă de călătorie, din cauza „situației complicate” din această țară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel