Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciucă, discuţii în şedinţa de Guvern privind reducerea consumului de energie, la iarnă: „Să facem în aşa fel încât să reducem risipa“
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în şedinţa de joi a Guvernului vor fi discutate şi recomandările Comisiei Europene privind reducerea consumului de energie la orele de vârf

Tot în ședința de astăzi se va discuta despre mandatul dat Ministerului Energiei pentru reuniunea miniştrilor energiei din UE care va avea loc pe data de 9 și unde se va discuta despre recomandările Comisiei Europene privind reducerea consumului de energie.

Şeful Executivului a făcut apel la cetăţeni şi instituţii de a reduce risipa de energie.

Ciucă: „Să facem în aşa fel încât să reducem risipa“

 

„În acest moment este vorba doar de anunţarea unor intenţii care urmează să fie dezbătute pe data de 9 la nivelul miniştrilor energiei din UE. Din acest intenţii am putut desprinde faptul că măsurile luate prin OUG de săptămâna trecută suntem foarte aproape de a îndeplini aceste intenţii. Nu putem vorbi sigur despre ele că urmează dezbatere şi aprobare. După finalizarea măsurilor, vom face în aşa fel încât să ne aliniem la deciziile stabilite la nivelul UE”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat cum va aplica România recomandările Comisiei Europene privind economia la consumul de energie.

Vezi și: Document secret. Energie raționalizată la iarnă, în România: Nu avem suficiente gaze; Se cere încurajarea încălzirii cu lemne

Chestionat dacă ţara noastră va aplica recomandarea CE de reducere a consumului de electricitate la orele de vârf, premierul a răspuns: „Am explicat şi când am adoptat ordonanţa de urgenţă, am asumat la nivelul Guvernului şi coaliţiei că avem nevoie să protejăm cetăţenii”.

„Am păstrat acelaşi nivel de plată la energie şi gaze. Ne-am asumat şi să sprijinim economia şi această întâlnire cu investitorii străini a cuprins teme de dezbatere în acest sens. Luni am făcut precizarea că o altă măsură legată de încadrarea între pragurile de consum şi anume cel de-al doilea prag între 100 şi 300 kilowaţi. A avut o reducere de aproximativ 45 de kilowaţi, ceea ce reprezintă o măsură prin care îi rugăm pe cetăţeni ca, împreună cu celelalte instituţii, să facem în aşa fel încât să reducem risipa şi ne-am încadra în procentul care a fost agreat şi recomandat de către UE. Ca atare, nefiind încă stabilite măsuri şi nici la nivelul Ministerului Energiei nu s-au luat decizii prin care să putem reduce consumul în orele de vârf, urmează ca, în funcţie de analiza pe care o vor prezenta mâine când vom avea şedinţa de Guvern în care vom stabili, desigur, un mandat pentru ministrul Energiei”, a completat Ciucă.

Ciucă, discuţii în şedinţa de Guvern privind reducerea consumului de energie, la iarnă

 

Întrebat dacă există riscul unui deficit de producţie energetică internă, premierul a explicat că „în şedinţa de Guvern, am aprobat programul de... planul de iarnă şi el a fost întocmit de către toţi cei care îşi desfăşoară activitatea şi sunt responsabili de sectorul energetic din România. Ca atare, odată aprobat acest plan, am stabilit ca săptămâna viitoare să avem şi întâlnirea cu comandamentul de iarnă. Ceea ce vreau să subliniez este că pentru prima dată, la începutul lunii septembrie avem acest plan. El, de regulă, se întocmea în noiembrie şi reuşim astfel să avem o perioadă de timp, în care să analizăm toate ipotezele care pot să afecteze sistemul energetic românesc şi împreună cu cei care au participat la întocmirea planului, să identificăm şi soluţiile astfel încât România să nu rămână fără energie. Din analiza de până acum nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie. Sigur, trebuie să fim pregătiţi, sigur că da“, a afirmat Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel