Publicitate
'Am avut, de asemenea, o discuţie şi aici mă îndrept către Ministerul de Externe. Am avut disucții şi dialog cu mai mulţi ambasadori care fie au venit în ţară, fie am dialogat atunci când ne-am întâlnit şi, desigur, cu românii din diaspora. Fiecare minister trebuie să ia măsuri în sensul celor care am să vi le comunic acum.
Românii din diaspora au nevoie de date şi informaţii despre posibilităţile şi facilităţile pe care pot să le aibă pentru a accesa fonduri europene, pentru a avea imaginea tuturor măsurilor şi dezvoltărilor la nivelul Guvernului României. Sunt românii care vor să se întoarcă acasă, iar pentru toate acestea au nevoie de date şi informaţii.
Ca atare, fiecare minister îşi va realiza pe pagina proprie o fereastră în care îşi vor depozita toate aceste informaţii şi, desigur, vom avea puncte de contact, iar la nivelul ambasadelor şi consulatelor vom avea, de asemenea, structuri care să fie în măsură să asigure toate aceste informaţii.
Dacă este nevoie şi trebuie să suplimentăm fondurile pentru a putea să asigurăm personalul necesar, vă rog să avem o discuţie, o analiză şi să luăm decizii în acest sens', a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va lansa pe 19 iulie, la ora 10:00, a treia ediţie a programului Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Daniel Cadariu, într-o conferinţă de presă.
Perioada de înscriere va fi de 30 de zile lucrătoare, până la 1 septembrie ora 20:00.
„În această perioadă, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea de a se preînscrie pe platforma ministerului şi precizăm că în data de 18 iulie, în ziua dinaintea lansării, va fi un interval de câteva ore în care platforma nu va funcţiona, întrucât cei de la STS vor face un ultim import de date din bazele de date de la Registrul Comerţului. Este un program extrem de aşteptat din partea mediului de afaceri, am decis să fie primul la care să lucrăm împreună cu colegii de la STS”, a precizat oficialul ministerial.
În afara celor 10.000 de beneficiari prognozaţi ai pilonului de bază, va avea un alt pilon destinat în special celor din diaspora, unde se estimează că vor fi 1.000 de beneficiari, a adăugat Cadariu.
Bugetul total necesar pentru a implementa aceste proiecte este de 2,2 miliarde de lei.
„În momentul în care se discuta legea bugetului pentru acest an, am primit asigurarea că, în măsura în care vom reuşi până la momentul rectificării bugetare, să lansăm acest program, vom primi finanţare pentru a-l implementa în totalitate. Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cu ocazia rectificării de luna viitoare”, a completat ministrul.
Cei din diaspora care vor să participe trebuie să facă dovada rezidenţei în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii.
Cadariu a mai spus că ministerul a evoluat rezultatele ediţiilor trecute şi 100% din fondurile alocate s-au întors timp de trei ani în bugetul de stat, prin locurile noi de muncă şi taxele plătite de aceste firme.
Programul din 2017 a beneficiat de un buget de 1,3 miliarde de lei, a avut 7.150 de beneficiari, au aplicat 29.000 de firme, dintre care 10.000 erau eligibile. Finanţarea a fost de 200.000 de lei pe beneficiar, cu condiţia de a înfiinţa minimum un loc de muncă.
În 2018, bugetul a fost de 1,6 miliarde de lei, au aplicat 30.000 de firme, 10.000 au fost eligibile şi 8.100 au fost câştigătoare. Condiţia a fost aceeaşi, de a înfiinţa cel puţin un loc de muncă, iar suma a fost de 200.000 de lei.
Ca rezultate, în 2017 s-au creat 17.688 de noi locuri de muncă, dintre care 14.300 persoane din categorii defavorizate, inclusiv şomeri. Conform raportărilor de la data de 31 decembrie 2021, din cele 7.150 de beneficiari, erau în funcţiune 7.075.
În 2018, s-au creat 38.100 de noi locuri de muncă, dintre care 29.000 din categoriile defavorizate. Din cele 8.100 de firme create, 6.960 erau în funcţiune la finele anului trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News