Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cîţu, mesaj pentru PSD: „Cine vrea renegocierea PNRR, să nu mai stea în România, să meargă la Bruxelles“
WhatsApp
Florin Cîţu, liderul PNL, a afirmat, marți, în contextul declarațiilor ministrului PSD al muncii, Marius Budăi, că cei care vor renegocierea PNRR privind creşterea pensiilor, şi consideră că au puterea să convingă Comisia Europeană, trebuie să meargă direct la Bruxelles pentru a cere asta.

„Partidul Naţional Liberal a făcut cea mai mare majorare de pensii în 2020, majorarea punctului de pensie din 2020 a fost cea mai mare din istorie. Deci nu doar vorbe, fapte. În ceea ce priveşte renegocierea, iarăşi, ar trebui să nu mai fie vorbe, să fie fapte.

Cine doreşte să facă renegocierea şi are puterea de a convinge Comisia, ar fi bine să nu mai stea în România să discute despre acest lucru, pentru că pierdem timp”, a declarat Florin Cîțu după ședința Biroului Executiv al PNL de la Parlament.

Liderul liberalilor le-a transmis celor de la PSD să îi urmeze exemplul și să meargă la Bruxelles pentru a obține ceea ce spun. „Când am avut nevoie să merg la Bruxelles, să renegociez lucruri pentru PNRR anul trecut, m-am urcat în avion şi am plecat la Bruxelles. Aşa se fac lucrurile, mergi acolo, vii înapoi cu decizia şi apoi o discutăm“, a completat Cîțu.

Cîţu, mesaj pentru PSD: „Cine vrea renegocierea PNRR, să nu mai stea în România, să meargă la Bruxelles“ 

 

„Să meargă la Bruxelles, să vină cu decizia şi bineînţeles, toţi, după aceea, vom fi de acord. Toţi vrem să creştem veniturile, toţi vrem să creştem pensiile. Sunt mai multe discuţii, dar acum doar discutăm politic”, a mai spus el.

Și ieri u fost discuții în coaliție pe marginea modificării PNRR cerut de PSD. Cîțu a motivat atunci că „România este victima propriului succes, pentru că am crescut mult mai rapid decât era estimat în PNRR şi sumele sunt ajustate. Sumele erau prezentate la un PIB”. 

În ceea ce privește procentul de 9,4% din PIB alocat în PNRR pentru pensii, pe care PSD îl consideră insuficient, Cîțu a precizat că „depinde în ce PIB discutăm. 9,4% din PIB-ul de acum doi ani de zile poate că nu era suficient. 9,4% din PIB-ul pe care noi l-am prezentat anul trecut este suficient, pentru că anul trecut am plătit aproape 8% şi au crescut pensiile. De asta suntem la guvernare, să creştem PIB-ul şi nu să-l menţinem”, a explicat el.

„Aştept propunerea în coaliţie, să văd baza pe care se fundamentează. Aştept ca cei de la PSD să aibă acordul Comisiei. Scenarii sunt multe (...) În declaraţii publice se pot spune multe şi poţi să optimizezi şi poţi face o agendă politică. Când vine vorba de lucruri concrete, eu încă nu am văzut nimic. Poate ar fi mai bine să  discutăm în coaliţie, nu la televizor. Să vedem şi noi care sunt propunerile, eu nu ştiu nimic”, a declarat liderul PNL, luni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel