Întrebat dacă există concluzii în urma anchetelor desfășurate după incendiul de vineri, de la Institutul Matei Balș, premierul Florin Cîțu a spus că încă se analizează situația.
"Primim rapoarte în fiecare zi. Vorbeam cu domnul Tătaru (Nelu Tătaru – fostul ministru al Sănătății – n.r.), sunt câteva rapoarte care deja existau și trebuie să mă uit peste ele. Au fost trimise la Ministerul Sănătății. Aș vrea să știu ce măsuri s-au implementat din acele rapoarte până acum. Situația este încă sub analiză și atunci când vom avea o concluzie vom veni cu ea. Am spus foarte clar că nimeni nu este mai presus de lege și dacă găsim că dacă cineva este vinovat, va trebui să răspundă”, a spus Cîțu.
Întrebat de jurnaliști dacă este mulțumit de reacția ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, premierul nu a oferit un răspuns clar: „După ce o să am toate concluziile analizei voi vei și voi discuta despre asta. În acest moment este prea rapid să putem veni cu concluzii”.
În privința informațiilor privind situația căldurii în spital, premierul Florin Cîțu a spus că a cerut informații pentru a vedea ce s-a întâmplat în acea perioadă.
„Știm foarte bine că au fost probleme cu furnizarea agentului termic pentru acea zonă la începutul anului. Nu știu dacă s-a rezolvat. Vom vedea exact care au fost parametrii în care a fost furnizat agentul termic. Este o anchetă în curs de desfășurare. Pe mine mă interesează cel mai mult să vedem ce s-a făcut după tragedia de la Piatra Neamț, pentru că a existat o anchetă, au existat mai multe rapoarte, a existat un plan de măsuri și vreau să văd dacă au fost implementate. Pentru ceea ce s-a întâmplat la Matei Balș vom avea niște concluzii și vom putea lua și alte măsuri”, a mai spus Cîțu, potrivit Mediafax.
Șapte persoane au murit în urma incendiului de la Institutul Național Matei Balș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News