Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cîțu intră oficial în cursa pentru șefia PNL: Mi-am depus candidatura
WhatsApp
Premierul Florin Cîțu și-a depus, azi, în mod oficial candidatura pentru președinția partidului, după ce, ieri, același lucru l-a făcut și Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîţu şi-a depus, vineri, candidatura la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, afirmând că a intrat în cursa internă pentru şefia partidului pentru a construi şi a uni PNL.  "O zi importantă pentru noi toţi, pentru colegii mei. Am pornit acum câteva luni de zile cu o echipă mică, dar determinată şi am spus că intru în această cursă să câştig, dar am spus în acelaşi timp că intru în această cursă să construiesc. Şi cred că astăzi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins. Avem, până acum, 32 de filiale care au semnat sau sunt alături de noi în acest demers. Le mulţumesc tuturor celor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici, pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL. Şi vom încerca până în 25 septembrie să-i avem pe toţi lângă noi, dar, cu siguranţă, după 25 septembrie vom avea întreg Partidul Naţional Liberal în jurul acestei moţiuni 'România Liberală'", a declarat Florin Cîţu, vineri, la sediul PNL

Premierul Florin Cîțu își dorește să dea un mesaj de forță înainte de startul oficial al campaniei electorale interne și i-a chemat la București pe toți liderii de organizații județene care au anunțat că-l susțin ca să-i fie alături la depunerea candidaturii.

Potrivit propriilor declarații, 36 dintre cei 48 de lideri de filiale îl susțin până în acest moment. Asta ar însemna peste 3.500 de voturi la congres din totalul 5.000, dar tabăra Orban susține că mulți delegați din organizațiile ale căror lideri și-au anunțat susținerea pentru Florin Cîțu nu vor vota cu premierul. Moțiunea cu care Florin Cîțu candidează pentru șefia PNL se intitulează ”România liberală”.

Contracandidatul său, Ludovic Orban, și-a depus ieri moțiunea de candidatură, un document de 40 de pagini în care promite, printre altele, referendum intern pe model USR pentru luarea deciziilor importante, promovarea credinţei creştine şi a naţiunii, repararea legilor justiţiei modificate de PSD și UDMR și apărarea capitalului autohton. Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie la București.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel