„Aştept propunerea în coaliţie, să văd baza pe care se fundamentează. Aştept ca cei de la PSD să aibă acordul Comisiei. Scenarii sunt multe (...) În declaraţii publice se pot spune multe şi poţi să optimizezi şi poţi face o agendă politică. Când vine vorba de lucruri concrete, eu încă nu am văzut nimic. Poate ar fi mai bine să discutăm în coaliţie, nu la televizor. Să vedem şi noi care sunt propunerile, eu nu ştiu nimic”, a declarat liderul PNL, luni.
El a mai spus și că „România este victima propriului succes, pentru că am crescut mult mai rapid decât era estimat în PNRR şi sumele sunt ajustate. Sumele erau prezentate la un PIB”.
Afirmațiile lui Florin Cîțu vin în contextul în care purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, a explicat, luni, că social-democraţii mizează în continuare pe renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în contextul în care ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a anunţat că ţara noastră va pierde 2 miliarde de euro din PNRR. Astfel, social-democratul i-a cerut ministrului liberal să explice de unde se vor tăia aceşti bani şi care sunt procedurile.
Social-democratul a transmis că PSD ar fi solicitat ministrului Vîlceanu să vină cu un răspuns „referitor la cele 2 miliarde de euro pe care România le va pierde din PNRR şi să ne spună cum se va face acest lucru. Dacă e vorba de optimizare, de renegociere sau cum se întâmplă acest lucru. Am vrea să ştim de unde taie. (...) Poate mai tăiem la partea aceea de consultanţă, care e foarte mare. La momentul respectiv am atras atenţia asupra ei şi am arătat ce au lăsat miniştrii USR în PNRR, în zona de consultanţă”, a transmis Radu Oprea.
„Există o declaraţie a ministrului Vîlceanu care spune clar că România va pierde 2 miliarde de euro din PNRR. Şi atunci se nasc câteva întrebări fireşti. Cum se face acest lucru? De unde se vor tăia aceşti bani? Cum se va face? Dacă da, înseamnă că vor fi discuţii inclusiv în România cu partenerii sociali şi cu Comisia Europeană, ceea ce înseamnă cel puţin o optimizare a planului. Solicităm ministrului să ne răspundă la aceste întrebări, să ne spună care este procedura, ca să ştim dacă vorbim despre o optimizare sau despre o renegociere a PNRR”, a transmis Radu Oprea, luni, într-o conferinţă de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News