"Eu cred că e foarte important ca, în administraţie, să putem să flexibilizăm lucrurile. De exemplu, dacă vine o guvernare liberală, să poată să vină cu garnitura liberală în administraţie. Dacă vine o guvernare social-democrată, să îşi aducă garnitura. Pentru că de foarte multe ori avem o guvernare liberală care trebuie să lucreze cu garnitura social-democrată şi lucrurile nu ies bine. Este ceva pozitiv, pentru că eu vă spun: o guvernare liberală, cu echipa social-democrată, nu prea poate să facă performanţă, este complicat, este greu. (...) Eu cred că este important şi voi pune în discuţie în această reformă a administraţiei publice şi acest lucru", a spus Cîţu într-o emisiune la TVR1.
Preşedintele PNL îşi doreşte ca reforma în administraţie să însemne şi că nu vor mai exista directori fixaţi pe posturi timp de decenii, dar şi că angajaţii vor avea posibilitatea de avansare în carieră.
"Vreau mai multă flexibilizare în ceea ce priveşte angajaţii din sectorul public, în sensul de a putea să nu mai auzim discuţii de genul că cineva este director general de 25 de ani şi nu poţi să îl mişti de pe post, chiar dacă nu face nimic. Sunt lucruri care trebuie îmbunătăţite, nu trebuie să reinventăm noi apa caldă, la Comisia Europeană sunt tot felul de exemple de astfel de criterii sau de modalităţi de a-i ajuta pe oameni, pentru că trebuie să ne uităm la flexibilizare şi ca la un mod de a-i ajuta pe oameni în carieră, să se mute dintr-un departament în altul, să poată să avanseze mai rapid, deci nu sunt doar lucruri negative, sunt şi lucruri pozitive", a explicat Cîţu.
Liderul liberal consideră că reforma din administraţia publică trebuie cuplată de reforma salarizării pe criterii de performanţă şi spune că este mai interesat de reuşita acestor reforme decât de ce vor indica sondajele de opinie, odată anunţate aceste măsuri, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News