Dacian Cioloş, a semnat în Piaţa Universităţii, pentru modificarea Constituţiei "Fără Penali în funcţii publice".
"Vrem oameni cinstiți în funcții publice! Semnez inițiativa cetățenească “Fără Penali” și vă îndemn să vă alăturați.
Listele de semnături pentru a susține această inițiativă publică se pot descărca și de pe https://farapenaliinfunctiipublice.ro
Mișcarea România Împreună și Platforma România 100 susțin această inițiativă.", a scris Cioloș pe Facebook
"Am semnat această petiţie, pur şi simplu, pentru că vrem oameni cinstiţi în funcţii publice. Vedeţi, sună aproape curios să spunem într-o ţară europeană că trebuie să semnezi o petiţie ca să ceri oameni cinstiţi în funcţii publice. În foarte multe ţări civilizate asta ţine de bunul simţ, în primul rând. E firesc să vrei ca banii tăi să fie gestionaţi nu doar de oameni competenţi, dar, în primul rând, de oameni cinstiţi. Se pare că noi avem nevoie să spunem sus şi tare lucrul aceasta, pentru că pentru mulţi dintre cei care ne conduc nu e atât de clar că, atunci când ai probleme penale, nu ai ce căuta în funcţii publice, chiar dacă ai în spate nişte voturi. Ar trebui să-şi fie jenă şi să-şi fie ruşine să ceri voturile acelea atunci când ştii că ai nişte probleme de rezolvat în Justiţie", a spus Dacian Cioloş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News