Publicitate
Taxa de solidaritate ar fi oportună, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu: „Ea există în Germania, am crezut că domnul președinte e mai apropiat de sistemul german și ar accepta mai ușor”. Klaus Iohannis s-a pronunțat împotriva introducerii taxei de solidaritate în Codul Fiscal.
„Îmi mențin părerea, cel puțin la taxa de solidaritate, că ar fi oportună. Nu știu dacă vom decide în coaliție să o introducem. Nu am inventat-o eu, Marcel Ciolacu, sau echipele PSD, dimpotrivă. Noi am încercat să vedem cum o putem uniformiza legislativ. Ea există în Germania, am crezut că domnul președinte e mai apropiat de sistemul german și ar accepta mai ușor, dar există și alte soluții”, spune Marcel Ciolacu.
El precizează că „nu este luată o decizie”.
„Ne-am uitat la alte economii, nu are rost să intrăm în detaliu pe ceva ce nu s-a decis în acest moment”, conchide social-democratul.
Reacția lui Ciolacu vine după ce președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat împotriva introducerii unei taxe de solidaritate în Codul Fiscal: „Personal, nu consider că ar fi optimă sau de dorit sau că ar aduce rezultate, potrivit Mediafax.
Tot Ciolacu spune că proiectele legilor securității naționale nu au fost discutate în coaliția de guvernare. Întrebat cine le-a redactat, el a răspuns: „Presupun că fiecare instituție în parte, urmând apoi să intre la avizare”.
„Există niște acte normative, propuneri care vor veni din partea guvernului. Nu sunt inițiative legislative semnate de către parlamentari. E normal că aceste proiecte au intrat, unele da, unele nu, în circuitul de avizare interministerial. Așa este procedura normală. Cu alte cuvinte, guvernul poate să vină cu aceste legi după ce își iau toate avizele. Mai mult, noi la Parlament, am luat o hotărâre de a constitui o comisie specială în care se vior4 discuta aceste legi. Mai mult, eu am anunțat, ca președinte al Camerei Deputaților - nu vor fi discutate decât după ce vor veni toate legile. Forma, cum va veni de la avizare, nu am cum să știu eu. Certitudinea e că vor exista dezbateri la aceste legi”, spune Marcel Ciolacu.
El a fost întrebat dacă are proiectele și cine a conceput aceste proiecte.
„E și normal să le am. Le am din circuitul de avizare. Nu au fost discutate detaliat niciodată în coaliția de guvernare. Presupun că fiecare instituție în parte, urmând pe urmă să intre avizare”, a răspuns liderul PSD.
De asemenea, el a mai spus că pledează pentru limitarea numărului mandatelor șefilor serviciilor secrete: „Am avut această intervenție în coaliție și am spus că eu, personal, și am văzut că și colegii mei sunt de acord ca mandatele directorilor acestor serviccii să fie limitate la două mandate”.
„Personal, mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastre să fie corectat”, spunea Klaus Iohannis despre proiectul legilor securității naționale. El afirmă că este un prim draft, care va fi modificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News