Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciolacu se teme că PSD va fi scos de la guvernare: "Îl anunț pe Cîțu că vom avea anticipate"
WhatsApp
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ținut să-l anunțe public pe Florin Cîțu, liderul PNL, că dacă social-democrații vor ieși de la guvernare, se va ajunge la alegeri anticipate, ceea ce România nu-și poate permite acum.

PSD amenință cu alegerile anticipate. „Îl anunţ oficial pe Cîţu că dacă PSD iese de la guvernare, vom avea alegeri anticipate. Nu cred că România îşi permite să aibă acum alegeri anticipate.

Nu e vorba de o armă, eu am vrut să fiu clar înţeles şi de Cîţu şi de telespectatori că nu mai există… Din moment ce ai încercat să faci guvern cu USR şi nu ai reuşit, a intrat PSD la guvernare şi vedem ce fac miniştrii PSD”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.

 

Ciolacu se teme că PSD va fi scos de la guvernare: "Îl anunț pe Citu că vom avea anticipate"

 

Acum zece zile, liderul PSD vorbea din nou de perspectiva alegerilor, nemulțumit fiind de faptul că Florin Cîțu critică miniștrii social-democrați.

„O evaluare a unui ministru o face premierul. (…) Eu ii rog pe toți membrii acestei coaliții să vadă atitudinea PSD si sa ne concentram pe soluții pentru probleme. Pentru ca nu avem alegeri, ca sa facem campanie. Dacă doresc alegeri, noi putem ieși de la guvernare și facem alegeri”, declara Ciolacu la acea vreme.

Recent, însă, președintele PSD a avansat posibilitatea ca actuala coaliție să guverneze și după 2024. „Cred că această coaliţie de guvernare va funcţiona până în 2024 şi mai cred că are un viitor şi după 2024 cu aceeaşi structură. Nu poţi face lucruri în doar trei ani. România trebuie să revină la stabilitatea politică”, afirmase Marcel Ciolacu, pentru agenția Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel