Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciolacu neagă ceea ce e deja stabilit și îl invocă pe Dumnezeu: Nu știu dacă voi candida la președinția României 
WhatsApp
Cu principalul obiectiv fixat, acela de a ajunge președinte al României, Marcel Ciolacu evită de fiecare dată să dea răspunsuri concrete presei. 
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Pentru Marcel Ciolacu, o candidatură la președinția României este un obiectiv aproape atins. Fără voci care să-l conteste în PSD, deși s-a creat o alianță contra naturii, așa cum zic mulți, cea cu PNL, Ciolacu pare să aibă drumul bătătorit spre o candidatură la funcția supremă în stat. Ultima candidatură din partea PSD, cea a Vioricăi Dăncilă arată că nu se vor pune piedici și nici prea multe întrebări atunci când se va stabili ceea ce sigur este deja stabilit: candidatul PSD pentru prezidențiale. Singura voce care l-ar putea contesta, cea a Gabrielei Firea, pare deja resemnată și exilată pentru următorii patru ani la Bruxelles. 

Singura problemă pentru Ciolacu ar fi să convingă colegii de alianță de la PNL să-l susțină, pe modelul candidatului Cătălin Cîrstoiu. Diferența ar fi că Ciolacu are deja notorietatea necesară și nici nu este atât de detestat încât să stârnească o mișcare masivă de vot împotriva PSD-ului, așa cum au făcut pe rând Victor Ponta, sau la nivel local, Gabriela Firea. Ar putea fi primul președinte al României despre care nu se știe cu siguranță ce loc de muncă a avut în trecut, ce meserie are la bază ori mai pe scurt, ce știe mai exact să facă. 

"Facem politică pentru România, pentru români şi facem politică în primul şi în primul rând pentru că Dumnezeu ne-a ales să facem acest lucru. Trebuie să ne învăţăm foarte bine lecţiile din trecut, ca să putem construi un viitor mult mai bun. Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României. Ce ştiu este că acum am o provocare mult mai mare, cea de prim-ministru al României", a declarat vineri seară Marcel Ciolacu, într-o vizită pe care o efectuează la Vaslui.

Unde mai pui că un individ care declară că are studii la universități îndoielnice, fără să știm dacă a călcat vreodată p-acolo, ar putea trece din scaunul de premier în cel de președinte al României într-o posibilă nouă premieră tristă pentru țara noastră.

Singura întrebare care ne macină pe noi, cei de pe margine, cât și pe Ciolacu este ce candidat credibil ar putea arunca în luptă PNL-ul dacă va decide să nu abandoneze lupta pentru Cotroceni din respect pentru propriul electorat. 

Nicolae Ciucă este un alt candidat ''deocamdată", a cărui desemnare în lupta pentru prezidențiale ar însemna cu siguranță un non-combat clar al PNL în favoarea lui Ciolacu, cel mai probabil cu binecuvântarea lui Iohannis. Totuși, la rândul său Iohannis a fost fericitul beneficiar al unui non-combat din partea PSD atunci când partidul roșu, sângerând după decapitarea lui Liviu Dragnea, a decis să o propună pe Viorica Dăncilă drept candidat la prezidențiale în una dintre cele mai dezechilibrate finale pentru Cotroceni. 

Invit cititorii noștri să facă un exercițiu de imaginație și să încerce să-și dea seama cine ar ieși câștigător dintr-o dezbatere Ciolacu-Ciucă-Simion.

Deși pare evident cine stapânește mai bine cuvintele și este mai spontan, chiar și cu o victorie în confruntările televizate, ar avea probabil șansa pe care Corneliu Vadim Tudor a avut-o la alegerile din 2000 contra lui Ion Iliescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel