Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciolacu: România se sufocă sub propria sa greutate
WhatsApp
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că România nu mai poate continua cu actuala organizare a administraţiei publice, care datează din regimul comunist, deoarece cu o asemenea structură statul "se sufocă sub propria sa greutate".
Marcel Ciolacu: „Românii nu mai vor hore de la liderii lor, ci soluții concrete”

Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe această temă, joi, la o conferinţă pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României, organizată de Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale şi Camera de Comerţ şi Industrie. Mesajul a fost citit de Adeline Dan, secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului.

"A devenit clar ca lumina zilei că nu mai putem continua cu actuala organizare a administraţiei, care datează din 1968, din plin regim comunist. Este evident că statul se sufocă sub propria sa greutate cu o asemenea structură, cu inspectorate, agenţii, direcţii şi autorităţi în fiecare din cele 41 de judeţe, plus sectoarele Capitalei. Această situaţie generează birocraţie şi ineficienţă, ba mai şi plătim costuri uriaşe într-un mod absolut nejustificat. România este singura ţară din Uniunea Europeană care are o lege bazată pe principiul centralismului tipic unui stat comunist. Ne situăm astfel într-o contradicţie flagrantă cu principiul subsidiarităţii care stă la baza construcţiei şi funcţionării UE. De asemenea, această lege constituie un obstacol major în calea modernizării României, a debirocratizării şi a absorbţiei mai eficiente a fondurilor europene", a transmis Ciolacu.

Ciolacu: România se sufocă sub propria sa greutate



Acesta a menţionat că a vorbit în ultimele luni cu primari de municipii, de oraşe şi de comune, cu oameni de afaceri şi cu oameni simpli şi şi-a dat seama că la toate nivelurile societăţii există "un larg consens social" cu privire la necesitatea unei reforme a administraţiei publice.

"Este adevărat, o asemenea reformă nu se va putea pune în aplicare într-un an cu patru scrutine, ci trebuie gândită pentru următorul ciclu electoral. De asemenea, este adevărat că noi, politicienii, suntem cei care trebuie să aibă decizia finală în Parlament, dar cred sincer că iniţiativa trebuie să pornească de la elitele sociale, culturale şi economice ale României. Cel mai uşor pentru noi, politicienii, este să venim cu o lege, să spunem că sub 2.000 de locuitori nu mai există nicio comună, dar cred că o asemenea abordare pauşală ar fi total greşită. Pentru o reformă administrativă ne trebuie o viziune, un plan, pe care să îl construim cu întreaga societate, cu studii de impact şi consultanţă de la specialişti, cu expertiză majoră, cu dezbateri serioase. Trebuie să ascultăm toate vocile relevante din administraţia locală, mediul de afaceri şi cel academic şi mai trebuie ceva - ca noi, polticienii, să renunţăm la a mai inventa roata. Există un pilon strategic pe care trebuie să ne fundamentăm în mod natural şi obligatoriu acest demers - digitalizarea", a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a subliniat că digitalizarea este una dintre "cheile" acestui proces, care poate ajuta la modernizarea administraţiei şi la construirea un stat mai suplu, în care decizia să fie dusă cât mai aproape de cetăţean. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel