Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciolacu: Negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen aerian şi naval, finalizate în două zile. Spaţiul Schengen terestru, la anul
WhatsApp
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în timpul vizitei pe Autostrada Transilvaniei, că negocierile pentru aderarea României la Spaţiul Schengen aerian şi naval ar putea fi încheiate în următoarele două zile. Premierul a menţionat că negocierile pentru Spaţiul Schengen terestru ar putea fi încheiate anul viitor.
(Foto: Cont oficial Facebook)

Totodată, Marcel Ciolacu, care a vizitat vineri, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, tronsonul Cheţani - Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, a punctat că Guvernul urmăreşte finalizarea mai multor lucrări de infrastructură mari până la finalul anului.

"Considerăm că trebuie să venim cu cât mai multe veşti bune, cel puţin în infrastructura mare pentru români, şi cred că săptămâna viitoare vor fi mai multe evenimente în afară de această legătură de fapt între Târgu Mureş şi Cluj. În sfârşit, acest tronson din Autostrada Transilvaniei, săptămâna viitoare avem şi Drumul Expres Craiova-Piteşti, cred că se finalizează şi un tronson de aproape 16,2 kilometri din A0, din Centura Bucureştiului. Este evident că ne pregătim şi, pentru anul acesta, sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen în primul pas, aerian şi naval şi, de asemenea, să finalizăm cât mai mult din infrastructură până anul viitor, domnul ministru şi-a asumat că vom finaliza 250 de kilometri de autostradă şi drum expres şi să ne pregătim şi pentru anul viitor când, de asemenea, sper să terminăm negocierile pentru aderarea de această dată la spaţiul Schengen terestru", a declarat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Spaţiul Schengen "rămâne complicată" şi că în acest dosar "mai e mult de negociat".

El a spus că a avut o întâlnire informală, la invitaţia preşedintei Comisiei Europene, la care au participat cancelarul austriac şi premierul bulgar.

"Negocierea pe Schengen rămâne complicată. (...) A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie, care este, evident, satisfăcătoare pentru toate părţile. Nu pot să-mi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte şi complet nesatisfăcătoare pentru altă parte. Nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în discuţii, mai e de discutat", a arătat şeful statului.

Întrebat dacă varianta intrării României în Schengen cu spaţiul aerian rămâne una viabilă, Iohannis a răspuns: "Mai e mult de negociat". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel