Publicitate
''I-am mulţumit cancelarului Germaniei, domnul Olaf Scholz, pentru întregul sprijin acordat în accederea României la spaţiul Schengen, mesajul recent de sprijin, transmis de la Praga, fiind practic o încununare a celor 30 de ani de cooperare şi parteneriat în Europa cu Germania'', a scris Ciolacu sâmbătă pe Facebook.
Totodată, liderul PSD i-a prezentat dorinţa social-democraţilor de a consolida prezenţa investitorilor germani pe pieţele româneşti, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităţilor companiilor germane care planifică să îşi reevalueze activităţile de producţie din Rusia şi Belarus.
''Am prezentat dorinţa PSD de a consolida prezenţa investitorilor germani pe pieţele româneşti, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităţilor companiilor germane care planifică să îşi reevalueze activităţile de producţie din Rusia şi Belarus, manifestându-ne în acelaşi timp dorinţa de a contribui la dezvoltarea proiectului privind reconstrucţia regiunii. Nu în ultimul rând, am salutat agenda socială ambiţioasă a SPD, un model pentru PSD, şi am susţinut necesitatea intensificării colaborării cu Germania pentru a face faţă crizelor actuale, inclusiv pe zona de energie'', a arătat Ciolacu.
Marcel Ciolacu participă, în perioada 13 - 15 octombrie, la Berlin, la Congresul Socialiştilor Europeni, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News