Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciolacu: În principiu, suntem de acord cu data de 27 septembrie pentru alegerile locale
WhatsApp
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că şi social-democraţii sunt de acord, în principiu, cu data de 27 septembrie pentru organizarea alegerilor locale.

"Avem o prelungire a mandatelor aleşilor locali până la data de 1 noiembrie (în proiectul de lege depus la Parlament - n.r.). În principiu, şi noi suntem de acord cu data de 27 septembrie (pentru alegerile locale - n.r.). Avem o singură problemă, că nu mai înţelegem mesajele venite de la Guvern - se cere o prelungire cu 30 de zile (a stării de alertă - n.r.), asta înseamnă până pe 15 iulie.

Dacă ne uităm la calendar, deja intrăm în perioada de strângere de semnături. Cred că Guvernul ar trebui o dată să hotărască: avem pandemie, nu avem pandemie, ţinem alegeri, nu ţinem alegeri, fiindcă vânturăm nişte date şi nişte scenarii fără să explicăm oamenilor, că nu e un simplu lucru că anunţăm o dată, înseamnă campanie electorală, respectarea legii, strângerea de semnături, depunera de candidaturi", a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă organizată la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional.

El a adăugat că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale pentru a şti foarte clar cine va stabili data alegerilor - Guvernul sau Parlamentul.

"Din comunicatul CCR am văzut că poate şi Guvernul, şi Parlamentul", a menţionat el, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel