La o întrebare adresată din partea agenţiei ungare de presă MTI, Instituţia Prefectului Bacău a comunicat că în cazul în care primarul Constantin Toma nu va aduce la cunoştinţa instituţiei, până la data de 7 iunie, măsurile dispuse în legătură cu autorizarea construirii, instituţia se va adresa instanţei de judecată pentru anularea documentului.
Acţiunea în contencios administrativ a instituţiei prefectului va suspenda cu efect imediat valabilitatea documentului contestat.
Inspectoratul de Stat în Construcţii a constatat, deja la începutul lunii mai, că Primăria Dărmăneşti a emis în mod ilegal, pentru sine, autorizaţia de construire care a făcut posibilă înfiinţarea parcelei româneşti în Cimitirul Militar din Valea Uzului, întrucât nu a dovedit în mod clar dreptul său de proprietate asupra terenului, totodată nu a cerut nici aprobarea Ministerului Culturii cu privire la conceptul artistic al monumentului.
Inspectoratul a făcut apel la prefectul judeţului Bacău să cântărească oportunitatea atacării autorizaţiei de construire, în contencios administrativ. Răspunsul de miercuri al Instituţiei Prefectului Bacău a venit ca urmare a întrebării MTI cu privire la decizia pe care a luat-o în urma cântăririi problemei.
Instituţia a comunicat, de asemenea, că a oferit Primăriei Dărmăneşti termen până la 25 iunie, pentru ca aceasta să revoce hotărârea de consiliu local prin care a inclus terenul cimitirului în domeniul său public. În caz contrar, Instituţia Prefectului Bacău se va adresa instanţei de judecată şi cu privire la această hotărâre.
Primăria din Dărmăneşti a anunţat pentru joi, Ziua Eroilor, o ceremonie religioasă şi depunere de coroane în cimitirul din Valea Uzului, eveniment pe care liderii autorităţilor locale din Secuime îl înţeleg ca fiind o încercare de a inaugura parcela românească înfiinţată ilegal în cimitirul care este considerat a fi unul maghiar.
Politicienii UDMR au anunţat, miercuri, că joi după-masă vor apăra cimitirul prin intermediul unui lanţ uman. În opinia acestora, în cimitir nu ar trebui să aibă loc niciun fel de modificare până în momentul în care ministerele apărării din România şi Ungaria nu se pun de acord cu privire la cimitir, în conformitate cu acordul bilateral despre îngrijirea mormintelor militare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News