Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cîțu, certat de Orban: „Aştept un comportament mai participativ”
WhatsApp
Premierul interimar Ludovic Orban i-a atras atenția, marți, premierului desemnat, care e și ministru de Finanțe, Florin Cîţu, asupra activităţii Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), subliniind că achiziţiile de echipamente trebuie continuate.
gov.ro

Premierul interimar, Ludovic Orban, i-a atras atenţia lui Florin Cîţu asupra activităţii ONAC, spunând că nu cooperează îndeajuns în ceea ce priveşte achiziţiile de echipamente pentru coronavirus.

El spune că alte ministere s-au ocupat de sarcinile instituţiei subordonate ministerului pe care premierul desemnat o conduce.

„Domnul ministru Cîţu, aveţi ONAC în subordine. Aştept de la ONAC un comportament mult mai participativ şi mai cooperant şi să le transmiteţi că procedurile nu încetează când am reuşit să achiziţionăm nişte stocuri, stocurile pe care sunt gândită şi pe care sunt demarate procedurile de achiziţie trebuie completate, trebuie continuată căutarea transmiterii cererii de oferte, nu se poate Ministerul Economiei, prin ataşaţii comerciali, Ministerul Apărării, prin diferitele reţele, iar ONAC-ul să refuze să trimită cereri de ofertă către posibilii ofertanţi", a spus Orban.

 

Florin Cîțu: „A fost conceput greşit”

 

Premierul desemnat Florin Cîţu a spus că instituţia se pune pe picioare.

„Cum a fost conceput ONAC de fosta guvernare, a fost conceput greşit, nu a fost conceput pentru situaţii de urgenţă", a spus Cîțu.

Premierul interimar nu a evitat să dea vina pe guvernarea PSD şi spune că achiziţiile trebuie să continue.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel