Certificatul de virginitate nu mai poate fi eliberat. Autoritățile au eliminat constatarea virginității la femei, conform unui ordin comun al miniștrilor Sănătății și Justiției publicat în Monitorul oficial, scrie DCMedical.
Până acum legea spunea că examinarile medico-legale în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor interesate, se făceau pentru ”constatarea virginitatii, capacității sexuale, vârstei, conformatiei sau dezvoltării fizice în circumstanțe precum constatarea virginitatii sau deflorarii, viol, perversiuni sexuale, obținerea pentru minore a dispensei de vârsta în vederea căsătoriei, precum și constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcina, viduitate, avort, naștere, lehuzie”.
Ei bine, acest paragraf a fost modificat, conform noului ordin, cu ”stabilirea capacității sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice, precum și constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate, avort, naștere, lehuzie;”.
În noiembrie 2022, Institutul Național de Medicină Legală a reluat procedura de eliberare a certificatelor de virginitate pentru fetele ale căror părinți cer asta, deși în vara acestui an INML anunțase, la presiunea unor organizații civice, că nu va mai elibera astfel de documente, procedura fiind calificată drept ”un abuz asupra adolescentelor”.
Ana Măiță, președintele Asociației "Mame pentru Mame" a explicat, în exclusivitate pentru DC MEDICAL că eliminarea acestui test este o victorie:
”Este o veste extraordinar de bună (eliminarea certificatului de virginitate -n.r.). Să sperăm că se va respecta legea și că nu vor exista cadre medicale ispitite de sume de bani ca să mai facă astfel de constatări.
Este absolut necesară eliminarea acestui certificat de foarte mulți ani. Este o aberație că a existat. Era o procedură absolut abuzivă care încălca drepturile copilului"
Citește mai departe aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News