Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Certificat digital COVID. Peste un milion de cetăţeni din UE au primit deja documentul
WhatsApp
Peste un milion de persoane au primit deja certificate digitale UE privind COVID-19, ceea ce ar trebui să faciliteze călătoriile în această vară în cadrul Uniunii Europene, a anunţat marţi comisarul european pentru justiţie Didier Reynders într-o intervenţie în Parlamentul European, potrivit AFP.

Aceste certificate, care atestă că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, că a primit un rezultat negativ la testul de depistare a bolii sau că este imună după o infecţie, au început să fie emise în nouă ţări, a precizat executivul european.

Este vorba de Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Grecia, Polonia, Lituania şi Spania, potrivit sursei citate.

Aceste documente urmează să fie recunoscute de către toate ţările UE începând de la 1 iulie, în temeiul unei reglementări ce mai trebuie aprobată de Parlamentul European în cadrul unui vot al cărui rezultat va fi anunţat miercuri. Votul ar trebui să fie doar o formalitate, existând deja de acord în această privinţă între colegislatori.

 

Peste un milion de certificate emise deja în UE

 

Înainte de intrarea în vigoare a reglementării care stabileşte un cadru european comun, UE şi-a lansat platforma tehnică permiţând interoperabilitatea certificatelor, iar statele membre au început să emită aceste documente.

'Peste un milion de cetăţeni au primit deja aceste certificate şi mulţi alţii vor urma în săptămânile şi lunile următoare', a spus Didier Reynders.

Aceste certificate trebuie să permită titularilor să evite carantina în ţara lor de destinaţie. Statele membre menţin totuşi posibilitatea de a impune măsuri restrictive suplimentare, de exemplu, în cazul apariţiei unei noi variante, dar acestea trebuie să fie 'necesare şi proporţionale pentru a proteja sănătatea publică'.

'Aceasta va uşura viaţa cetăţenilor europeni. Certificatul numeric privind COVID îi va ajuta să călătorească în UE, fie din motive profesionale, familiale sau pentru recreere', a mai comentat comisarul european.

Pentru a relansa turismul, Comisia Europeană încearcă să armonizeze măsurile la care vor fi supuşi călătorii în UE, chiar dacă aceste decizii sunt în cele din urmă responsabilitatea statelor membre.

Comisia este de asemenea în discuţii cu ţări terţe, cum ar fi Regatul Unit şi SUA, în încercarea de a ajunge la recunoaşterea reciprocă a certificatelor privind COVID.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel