"În urma comunicatului dat de procurorul general, ceremonia de decernare a Premiului GDS ce urma să aibă loc mâine a fost anulată", precizează Grupul pentru Dialog Social.
Augustin Lazăr a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că va transmite foştilor deţinuţi politici şi disidentului Iulius Filip premiul primit de la Grupul pentru Dialog Social pentru lupta anticorupţie, procurorul general exprimându-şi regretul pentru "dramele şi suferinţele trăite de luptătorii anticomunişti".
"Doresc să mulţumesc Grupului pentru Dialog Social pentru acordarea Premiului GDS pe anul 2018. Sunt deosebit de onorat pentru primirea acestei distincţii, pe care o consider o recunoaştere a eforturilor şi rezultatelor Ministerului Public în lupta anticorupţie, în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în consolidarea statului de drept. În acest context, am luat decizia de a transmite Premiul GDS celor care - cu preţul vieţii sau al unor suferinţe inimaginabile - au făcut posibil ca astăzi noi să ne putem exprima liber, să trăim într-o societate democratică, să revenim acolo unde ne este locul, în Europa. Transmit acest premiu domnului Iulius Filip şi tuturor disidenţilor din cadrul Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România, odată cu asigurările mele că astăzi Ministerul Public este o instituţie care activează la cele mai înalte standarde profesionale. Folosesc acest prilej pentru a exprima încă o dată regretul pentru dramele şi suferinţele trăite de luptătorii anticomunişti, prin al căror curaj şi sacrificiu a fost scrisă cea mai demnă pagină din istoria contemporană a României", se arată în comunicatul de la Parchetului General.
Tot marţi, judecătorul constituţional Daniel Morar a adresat membrilor GDS o scrisoare deschisă în care spune că renunţă la Premiul GDS primit în anul 2011.
Daniel Morar declară că a fost surprins când a aflat că GDS i-a acordat premiul pe anul 2018 lui Augustin Lazăr, despre care spune că nu este un "torţionar", dar nici un "inocent".
Augustin Lazăr a fost acuzat în presă că a refuzat eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulius Filip pe vremea când era membru în Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud. Ulterior, Augustin Lazăr a susţinut că nu ştia dacă dosarele luate în discuţie în Comisia de la Penitenciarul Aiud erau ale unor deţinuţi politici, însă şi-a cerut "scuze instituţionale" pentru practicile discutabile de dinainte de 1989.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News