În Mica Enciclopedie de Tradiții Românești, publicată la editura Agora, București, 2008, de Ion Ghinoiu, într-o ediție coordonată și îngrijită lexicografic de Valeria Filimon, găsim o sumedenie de informații despre sărbători, obiceiuri, credințe și mitologie. Pentru că foarte mulți români trăiesc în diaspora, ne dorim să le transmitem niște scrisori imaginare prin care să le vorbim despre tărâmul magic în care își au originile. După cum aflăm din prefața semnată chiar de către autor, în ghid sunt definite aproape 1000 de obiceiuri și reprezentări mitice. 

Dragă frate și soră care acum te afli în altă țară, dar prin intermediul tehnicilor moderne poți trece de perdeaua zilei printr-un simplu click, o să te invit în lumea aceasta magică, poate uitată sau neștiută. 

Știai că...

Bunavestire este... Blagoveștenia (Ziua fertilității divine) 

Se sărbătorește în 25 martie. „O zi în care Biserica creștină prăznuiește vestea adusă Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavril că va naște pe Fiul fără înaintași, Iisus Hristos, situată în imediata apropiere a echinocțiului de primăvară, când sosesc rândunelele și începe cucul a cânta.” Aflăm din aceeași sursă că „se efectuau acte de purificare a spațiului, de alungare a șerpilor de pe lângă casă, a insectelor și omizilor din livezi: afumarea cu tămâie și cârpe arse a clădirilor, curților și vitelor, în Transilvania și Banat.”

Fertilitatea

„era invocată prin stropirea prunilor cu țuică ți amenințarea pomilor fructiferi cu securea, că vor fi tăiați dacă nu rodesc.”

Alt obicei:

„Femeile strângeau apa provenită din neaua netopită pentru a fi folosită în practicile de medicină și cosmetică populară.” 

Alungarea iernii, o practică magică (Lupul asemănat cu iarna) 

Tărbacul câinilor (bătaia câinilor) 

„Este o practică magică de alungare simbolică a lupului, întruchipare a iernii, în prima zi după Lăsatul Secului de Paște. Câinii sunt chinuiți prin mijloace violente (răvăritul, datul în jujeu sau tărbacă).”

Ce se întâmpla? 

„Când scăpau cu fuga, ei se refugiau în hotarul satului de unde, după ce urlau câteva zile la vederea oamenilor, se întorceau istoviți la casele lor. 

Autorii enciclopediei, menționați în debutul articolului, susțin că acest obicei este încă păstrat în unele sate din sudul țării – „oamenii credeau că pot alunga iarna patronată de lup, pentru a lăsa loc verii, patronată de o altă mare divinitate a Panteonului românesc, calul.” Și conchid: „A doua zi după tărbacul câinilor, marțea, începe sezonul patronat de cal, deschis de Săptămâna caii lui Sântoader.” 

Vrei să știi ceva despre Blajini? (sinonimi cu Rocmanii), din credințe precreștine

Ei erau reprezentări mitice ale moșilor și strămoșilor. Mica enciclopedie ne spune că „sunt celebrați primăvara, la Paștele Blajinilor, de obicei în ziua de luni după Duminica Tomii.” Se spune că Blajinii trăiesc la hotarul dintre Lumea de aici și Lumea de dincolo, pe malurile Apei Sâmbetei , la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului. ”(...) 

Înfățișarea lor: oameni de statură mică, umblă goi și au corpul acoperit cu păr. 

Inquam Photos / Octav Ganea

Caracteristici: buni la suflet, credincioși, înțelepți, blânzi, incapabili să facă rău cuiva și duc o viață austeră, ținând posturi severe

Dl Ghinoiu ne povestește că Blajinii sunt descendenți direcți ai lui Adam și ai Evei. Facerea lumii nu le este străină și, iată, am putea compara rolul lor și cu al lui Atlas, pentru că se pare că și ei ar sprijini Pământul. 

„Bărbații se întâlnesc cu femeile o dată pe an, al Paștele Blajinilor, pentru a face copii. Băiții sunt crescuți de mame până merg în picioare și pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare și asceză împreună cu bărbații.”

„Fiind oameni simpli, nu știu să calculeze sărbătorile, în special Paștele, pe care îl sărbătoresc cu o întârziere de opt sau mai multe zile, când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ou roșu, aruncate special de gospodine pe apa curgătoare în vinerea sau sâmbăta din Săptămâna Patimilor.”

Obicei: 

„În această zi, credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, fac libațiuni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau în câmp, la iarbă verde (Moldova, Bucovina, Dobrogea, Maramureș, Bistrița-Năsăud.) 

Știai că există strigoi vii și morți? 

Și că aceștia au o întâlnire anuală în noaptea de Sântandrei? „Noaptea strigoilor este timpul când strigoii vii își părăsesc trupurile, iar strigoii morți mormintele, iau puterea bărbaților, strică taurii, răspândesc molimele, fură sporul vitelor, se joacă cu lupii și urșii, leagă pușca vânătorilor etc. 

Cum se petrec lucrurile? 

„Strigoii vii, după ce ar ieși, fără știrea lor, pe horn sau pe ușă, s-ar rostogoli de trei ori și s-ar întrupa într-o vietate (câine, pisică, lup, cal, porc, berbec, găină, cocoș, broască), ar încăleca pe meliță, butoi sau coadă de mătură și ar merge să se întâlnească cu strigoii morți, la locurile știute numai de ei: răspântii de drumuri, între hotare, movile, păduri neumblate de picior de om ori locuri unde nu crește iarba.”

Și ce credeți că se întâmplă?

Redevin oameni și încep să se bată cu limbile de la...meliță. Mai știți de la bunici ce face melița? Cu ea se curăță inul și cânepa de părțile lemnoase, pentru a se alege câlții de meliță și pentru a alege fuiorul. Ei bine, acești strigoi deveniți oameni, care se bat, au ca scop să-și aleagă un conducător pentru un an de zile. Ca să nu rămână lucruri neîncheiate, enciclopedia ne mai dezvăluie că aceștia „se bocesc și își vindecă pe loc rănile și pleacă împăcați înainte de miezul nopții, în același mod în care au venit spre lăcașurile lor. 

Ce măsuri luau oamenii? 

Dar ce nu făceau? Ungeau cu usturoi tot ce prindeau. Mâncau mujdei de usturoi, ungeau cu usturoi crucea cercevelelor de la ferestre, clanța ușilor, coarnele vitelor, uneltele de pe vatra focului, întorceau vasele cu gura în jos și ascundeau melițele. 

Și să încheiem cu Rusalii

Notorietatea este a sărbătorii creștine, care se prăznuiește în a 50-a zi după Paște și care este sinonimă cu Coborârea Sfântului Duh și cu Duminica Mare. 

Abordând aspectul mistic, Ghinoiu ne spune că spre deosebire de Iele, care sunt niște fecioare îmbrăcate în alb și niște copile frumoase, Rusaliile sunt babe urâte și gârbovite. Sunt niște duhuri rele , care umblă în cete, în număr fără soț (3-5-7-9). 

Ele erau „spirite feminine ale morților care apar noaptea, înainte de cântatul cocoșilor, în perioada cuprinsă între Paște și Rusalii, sinonime cu Ielele. După ce au părăsit mormintele la Joimari și au petrecut paștele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcașele lor subpământene.”  Mica enciclopedie a dlui Ghinoiu ne spune că „ pentru a fi îmbunate, li se împart pomeni abundente la Moșii de Vară și li se dau nume eufemistice: Zâne, Frumoase, Șoimane. (...) nume provenite din pronume personale (Ielele, Dânsele) și demonstrative (Cele Sfinte, Cele Nerpomenite).” 

Inquam Photos / Ghita Porumb

Diferențe față de Strigoii morți 

Spre deosebire de aceștia, care apar și provoacă necazuri oamenilor în anotimpul friguros al anului, „Rusaliile populează peisajul mitic românesc pe timpul verii și fac rău numai în zilele care le sunt dedicate în Calendarul Popular: Rusalii, Săptămâna Rusaliilor, Todorusalii sau Strat de Rusalii. 

Unde stau? 

„Locuința lor s-ar afla prin codrii neumblați, pe câmpii, pe ostroave, prin văzduh.” Și ne mai spune autorul că umblă însoțite de lăutari. Mai mult, petrec, bat din tobe și sună din clopoței, joacă hora și cântă în cor: 

Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu/ Leuștean și Odiolean,/ Avrămeasă, Cârtămeasă,/ Ar fi lumea toată a noastră!” 

Ei bine, dragii mei de peste mări și țări, sperăm că v-am stârnit curiozitatea și de acum voi veți fi cei care veți întreba când vom spune următoarea poveste.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News