Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cele mai apreciate aeroporturi din România: Aeroportul din Bacău a depășit Otopeniul și pe cele din Cluj și Iași (studiu)
WhatsApp
Toate aeroporturile din țară au sancționate de participanții la un studiu realizat în lunile septembrie și octombrie pentru prețurile mari din magazine și restaurante, dar unele au obținut punctaje maxime în ceea ce privește varietatea de rute oferite sau amabilitatea personalului.

Una dintre noutățile aduse de pandemie pentru domeniul turismului și al călătoriilor cu avionul este creșterea interesului pentru zborurile interne, în special pe rute a căror alternativă rutieră ar însemna foarte multe ore petrecute în trafic, dar și creșterea numărului de rute externe operate de pe aeroporturi secundare din România.

Astfel, comparativ cu anul 2019 când la nivel național aeroporturile au înregistrat peste 23 de milioane de pasageri, dintre care peste 60% au sosit / plecat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în perioada post-pandemică se observă o creștere a rutelor și a numărului de pasageri ce optează pentru a ateriza / decola folosind aeroporturile mai mici din România.

Vola.ro a făcut un studiu cu privire la situația aeroporturilor din România, pe baza opiniilor și preferințelor pasagerilor. Studiul a fost făcut printr-un sistem de notare a celor mai reprezentative caracteristici pentru un aeroport: curățenie, aspect, semnalizare, amabilitatea personalului, accesibilitate, calitate și prețurile facilităților (magazine, restaurante, parcare).

Topul ceor mai apreciate aeroporturi din România

 

Aeroportul Internațional Henri Coandă București gestionează cel mai mare volum al traficului aerian, operând atât curse interne, cât și externe, și este principalul punct de conexiune între România și nenumărate destinații din Europa și restul lumii. Grație portofoliului mare de companii aeriene și a varietății de rute pe care le asigură, acesta a fost ales de 70.6% dintre participanții la studiu.

„În același timp, însă, călătorii au remarcat aglomerația care se formează pe Otopeni, cozile și lipsa personalului suficient, factori care îngreunează procedurile din aeroport, cauzând întârzieri, probleme cu bagajele, modificări de program de zbor. Prin urmare, respondenții au observat că, din acest punct de vedere, aeroportul Henri Coandă are nevoie mai multă atenție, astfel încât să funcționeze la standardele aeroporturilor din marile capitale europene”, au transmis realizatorii studiului, citat de Mediafax.

Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca a fost apreciat pentru curățenie (9/10), amabilitatea personalului (9.1/10) și semnalizarea eficientă a porților și a ghișeelor (9/10). Fiind un aeroport mai mic decât Otopeniul, acesta operează un număr restrâns de curse interne și externe. Un alt minus al aeroportului Avram Iancu, raportat de participanții la studiul Vola.ro, este reprezentat de lipsa varietății în ceea ce privește restaurantele și magazinele disponibile.

Aeroportul din Bacău a depășit Otopeniul și pe cele din Cluj și Iași 

 

Aeroportul Internațional George Enescu Bacău a primit cele mai mari note pentru semnalizarea eficientă (9.4/10) și curățenie (9.1/10), fiind printre singurele aeroporturi apreciate pentru atenția la curățenie. De asemenea, merită menționat faptul că, în ciuda faptului că este un aeroport mic, acesta asigură zboruri directe către câteva dintre cele mai căutate destinații: Marea Britanie, Italia și Spania. Pasagerii pot ajunge la el atât cu mașina personală, cât și cu transportul în comun (autobuz, taxi).

Aeroportul Internațional Iași a obținut note bune pentru semnalizarea eficientă (9/10), grație spațiului organizat, care îi ajută pe călători să găsească rapid porțile și ghișeele. Totodată, aeroportul din Iași dispune și de un centru de vaccinare fără programare. De asemenea, acesta oferă un acces facil tuturor pasagerilor, atât cu mașina personală, cât și cu transportul în comun (autobuz, taxi, servicii de ridesharing).

Pasagerii care au tranzitat Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava au notat dur câteva aspecte precum curățenia (7.7/10), amabilitatea personalului (7.3/10) și accesibilitatea (6.6/10). „Fiind un aeroport destul de mic, portofoliul acestuia nu include numeroase companii aeriene, astfel că operează un număr restrâns de rute, atât în România, cât și în Europa (Italia, Marea Britanie, Germania). Este totuși o reușită că se află în clasament alături de aeroporturile mari ale României, București - Otopeni, Cluj Napoca și Iași”, au mai transmis realizatorii studiului.

Toate aeroporturile, sancținate pentru prețurile exorbitante practicate

 

Pe lângă cele cinci aeroporturi, care au primit cele mai multe voturi din partea pasagerilor participanți la studiu, pe listă au fost incluse și aeroporturile din Sibiu, Craiova și Timișoara.

Aeroportul Internațional Sibiu, de exemplu, a obținut note mari pentru amabilitatea personajului, dar și pentru accesibilitate, având conexiuni bune cu centrul orașului. Aeroportul Internațional Craiova a fost și el votat pentru semnalizarea eficientă a reperelor principale și pentru accesibilitate, fiind situat la scurtă distanță de oraș. Totodată, acesta a obținut calificative mari la capitolul curățenie. Nu în ultimul rând, Aeroportul Internațional Timișoara a fost apreciat de călători pentru semnalizare și curățenie.

Un aspect important de menționat este că toate aeroporturile incluse în acest raport au fost sancționate pentru prețurile mari și foarte mari din magazinele și restaurantele amenajate în cadrul lor.

Studiul Vola.ro a fost realizat la finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie 2021, pe un eșantion de 238 de respondenți care au călătorit pe aeroporturile din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel